Sport

Cazul “Chelsea Lyons” urmărit şi de Ambasada SUA – Aproape sigur baschetbalista va pleca acasă!

chelsea 2Una din sportivele care s-au evidenţiat în mod deosebit în acest sezon, Chelsea Lyons, a şocat pe toată lumea prin gestul făcut în dimineaţa zilei de duminică, 10 februarie, când a sărit de la etajul 4 pe capota unei maşini! Deşi sportiva de origine americană s-a ales doar cu o fractură la piciorul stâng, gestul acesteia nu va rămâne fără urmări.

În ultimele două zile, ambasada SUA în România a luat legătura cu conducerea clubului Baschet Teleorman Alexandria, interesându-se de starea de sănătate a americancei, inclusiv de modul în care se desfăşoară ancheta respectivă. Călin Voicu, directorul executiv al clubului alexăndrean, a precizat că, din punct de vedere al anchetei care se desfăşoară, s-au eliminat toate pistele legate de o eventuală violenţă asupra sportivei, dar şi de un act de suicid. “Din punctul de vedere al anchetei, este clar că s-au eliminat cele două piste, de acte de violenţă, dar şi de suicid. Pur şi simplu, a fost un act voluntar al sportivei, aşa a declarat ea în declaraţia trimisă către organele abilitate. Şi încă ceva, nici o altă persoană din club, din conducerea clubului sau din cadrul echipei, nu a avut o legătură cu incidentul respectiv”, a spus ieri oficialul clubului Baschet Teleorman Alexandria.

În privinţa sancţiunii pe care Chelsea Lyons o riscă, după ce a sărit pe geam de la etajul 4, şi-a fracturat piciorul şi a creat o imagine destul de delicată clubului alexăndrean, se pare că va fi una singură: excluderea sportivei din lot! Această variantă n-a fost confirmată până ieri de conducerea clubului, însă, se pare că în Regulamentul intern al clubului este stipulat foarte clar acest lucru!

Ar mai fi o problemă, în această situaţie, modul în care cele două părţi îşi vor înceta colaborarea, pentru că, din câte se pare, există anumite “inadvertenţe” legate de biletele de avion pentru această sportivă.

Să mai spunem un lucru, faptul că maşina avariată în urma căzăturii, avea asigurare CASCO, astfel că va fi repede remediată (de altfel, s-a auzit că proprietarul a dus maşina respectivă într-un service autorizat). Numai că, aşa cum se procedează, după repararea maşinii, societatea de CASCO se va îndrepta cu acţiune împotriva sportivei în cauză.

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.