Category: Social

Terma Serv – o problemă încă nesoluţionată

Terma Serv – o problemă încă nesoluţionată

Ioan DUMITRESCU   În ultima şedinţă a Consiliului local Alexandria s-a pus încă o dată problema “găurii negre” adusă de SC Terma Serv. Rând pe rând, s-au încins spiritele, consilierii locali PDL Florenţiu Tănase şi Florin Titirişcă solicitând expertiza unui audit extern. La rândul său, fără să se disculpe, primarul Victor Drăguşin a precizat că falimentul SC Terma Serv poate fi cerut legal doar de creditori sau de acţionari, Consiliul local Alexandria fiind în postura de acţionar şi nu de organ de cercetare. Primarul Drăguşin a precizat şi faptul că Instituţia Primăriei a făcut o sesizare în cazul respectiv la […]

Read more ›

Roşiorii de Vede – Primăria acordă ajutoare de urgenţă vîrstnicilor cu probleme deosebite

Recent, la propunerea primarului municipiului Roşiorii de Vede, dl Cristian Duică, membrii Consiliului local au aprobat, în conformitate cu legislaţia în vigoare, acordarea unor ajutoare de urgenţă persoanelor vîrstnice care se confruntă cu probleme sociale deosebite. Cuantumul maxim al ajutorului este egal cu valoarea Indicatorului Social de Referinţă (ISR), stabilit la 500 lei pentru anul 2012. Ajutoarele se acordă prin dispoziţie a primarului, în baza unei cereri, însoţită de acte doveditoare ale situaţiei, iar starea de fapt a persoanei vîrstnice solicitante se verifică prin anchetă socială. Fondurile necesare se suportă din bugetul Serviciului Public de Asistenţă Socială şi Autoritatea Tutelară, […]

Read more ›

Problemele Consiliului local Alexandria – O securitate sporită, chiar şi în trafic rutier

Ioan DUMITRESCU Marţi, 11 septembrie 2012, primarul municipiului Alexandria, Victor Drăguşin, a convocat o şedinţă extraordinară a Consiliului Local la care au fost prezenţi 17 din cei 19 consilieri locali. Din cele trei proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi, primarul Drăguşin a scos un proiect, pe care l-a reformulat, şi a mai introdus încă două proiecte. Toate proiectele de hotărâre ale Consiliului local Alexandria au fost aprobate, în ciuda faptului că la două dintre ele consilierii locali Florin Nicuşor Titirişcă şi Florenţiu Tănase s-au opus din partea APT (Alianţei pentru Teleorman). Astfel, a fost aprobat proiectul de hotărâre […]

Read more ›

Primarul Petre Pîrvu: “Copiii din Zimnicea încep şcoala în cele mai bune condiţii”

La Zimnicea, deschiderea anului şcolar este de fiecare dată un eveniment deosebit, acordîndu-i-se importanţa cuvenită, atît de cadrele didactice, cît şi de Consiliul local, Primărie şi primar. De altfel, programul primarului Petre Pîrvu, are, în acest, mandat trei obiective mari: “Strada, Şcoala şi Spital”. Pînă acum le-a realizat pe toate, în sensul celor stabilite pe fiecare perioadă în parte. Şi iată care este starea şcolilor din oraş înainte de festivitatea de deschidere a noului an şcoar. La Şcoala 1 s-au executat lucrări de igienizare a sălilor de curs, a grupurilor sanitare, anexelor, holurilor, dar şi reamenajarea unei săli de curs […]

Read more ›
Festivalul “Pe deal la Teleormănel”, la a 43-a ediţie

Festivalul “Pe deal la Teleormănel”, la a 43-a ediţie

Festivalul concurs-naţional de muzică populară, cunoscut sub denumirea “Pe deal la Teleormănel”, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, Consiliul Judeţean şi Primăria Alexandria, ajuns la cea de a 43-a ediţie, se va desfăşura anul acesta în cadrul unei manifestări mai ample intitulată “Toamna teleormăneană”, dedicată sărbătoririi recoltelor şi a producătorilor, în perioada 3-5 octombrie la Alexandria. Înscrierile la concursul de interpretare din cadrul festivalului se fac până la data de 25 septembrie 2012, iar preselecţia candidaţilor va avea loc pe data de 3 octombrie. La concurs pot participa solişti vocali amatori din toată ţara, mesageri […]

Read more ›
La Suhaia şi Uda Paciurea, şcoli cu un sigur copil înscris în clasa pregătitoare

La Suhaia şi Uda Paciurea, şcoli cu un sigur copil înscris în clasa pregătitoare

Din cauza numărului mic de copii care s-au înscris în clasa pregătitoare, în cel puţin 25 de unităţi de învăţământ din Teleorman această clasă nu va putea funcţiona decât în regim de învăţământ simultan. În cele mai fericite cazuri vor învăţa în aceeaşi sală, sub bageta aceluiaşi cadru didactic, copiii din clasa pregătitoare alături de cei din clasa I. Sunt însă cel puţin 13 cazuri în care vor fi reuniţi toţi copiii din învăţământul primar, de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a pentru a încropi efectivul necesar funcţionării unei singure clase de simultan. Cea mai dramatică situaţie este […]

Read more ›
Un nou scandal legat de predarea religiei în şcoli

Un nou scandal legat de predarea religiei în şcoli

Scandalul legat de manualele de religie se reaprinde cu câteva zile înaintea începerii anului şcolar. Asociaţia Secular-Umanistă din România acuză Ministerul Educaţiei că n-a retras anumite cărţi, despre care reprezentanţii acesteia spun că îi sperie pe copii, prin repetarea obsesivă a unor teme despre “păcat”, “iad” şi “diavoli”. Scandalul este legat de patru manuale de religie pentru clasele I-VIII şi unul de istorie pentru clasa a V-a. Toate acestea, spun reprezentanţii Asociaţiei Secular-Umaniste din România, ar trebui retrase din şcoli, pentru că promovează o morală greşită. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi cei ai Bisericii Ortodoxe spun că membrii Asociaţiei încearcă să […]

Read more ›
Patru şcoli din Teleorman nu au mobilier pentru clasele pregătitoare

Patru şcoli din Teleorman nu au mobilier pentru clasele pregătitoare

Deşi se pare că au comandat din timp mobilier pentru amenajarea sălilor în care vor învăţa clasele pregătitoare, patru unităţi de învăţământ teleormănene se pare că au avut ghinionul să semneze contractele cu nişte societăţi care au luat mai multe comenzi decât puteau duce, aşa încât cu cinci zile înaintea deschiderii anului şcolar, mobilierul nu a sosit. În această situaţie se află şcolile din Bragadiru, Bujoru, Pietroşani şi Şcoala nr. 5 din municipiul Alexandria. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean spune că firmele respective au promis că astăzi vor trimite mobilierul în cele patru şcoli menţionate, şi că dacă acestea se vor […]

Read more ›
“O cărămidă pentru Casa lui Dumnezeu” – Biserica din Lada are nevoie de sprijinul fiecăruia dintre noi

“O cărămidă pentru Casa lui Dumnezeu” – Biserica din Lada are nevoie de sprijinul fiecăruia dintre noi

Carmen Dumitrescu   Metaforă a desăvârşirii, o biserică înseamnă adeseori foarte mult pentru comunităţile din mediul rural, acolo unde valorile esenţiale nu au căzut încă în derizoriu. Cei mai mulţi dintre noi ştim că în colectivităţile mici, preotul şi biserica pe care acesta o slujeşte ocupă un loc superior altor instituţii publice în cadrul preocupărilor oamenilor, covârşind ca importanţă până şi rolul serviciilor medicale. Pentru cei mai mulţi dintre locuitorii la sat, medicul sufletelor, în speţă, preotul, e întotdeauna mai respectat şi mai dezirabil decât medicul trupurilor. De aceea, e absolut evidentă necesitatea construcţiei şi întreţinerii adecvate ale unor lăcaşe […]

Read more ›
În Teleorman încă mai sunt posturi vacante în învăţământ

În Teleorman încă mai sunt posturi vacante în învăţământ

Deşi a rămas mai puţin de o săptămână până la începerea anului şcolar 2012-2013, în unităţile de învăţământ teleormănene nu au fost ocupate toate posturile vacante. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman, mai sunt neocupate până la acestă dată 220 de posturi, însă majoritatea sunt de doar câteva ore. Seria şedinţelor publice în care au fost repartizaţi dascălii teleormăneni pe posturile vacante s-a încheiat săptămâna trecută, însă repartizarea va continua în fiecare zi de miercuri la Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman. Reprezentanţii ISJ estimează că în anul şcolar 2012-2013, la catedră vor fi în proporţie de peste 95% dascăli calificaţi. Numărul […]

Read more ›
Sute de locuri rămase neocupate în liceele teleormănene

Sute de locuri rămase neocupate în liceele teleormănene

Doar 49 de absolvenţi au solicitat un loc în clasa a IX-a în ultima etapă a repartizării din acest an Planul de şcolarizare supraîncărcat pe de o parte, abandonarea studiilor după clasa a VIII-a pe de alta, au făcut ca şi anul acesta în Teleorman să rămână câteva sute de locuri neocupate în clasa a IX-a. Ultima etapă de repartizare în vederea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2012-2013, a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute şi deşi mai erau libere aproximativ 400 de locuri, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, doar 49 de au fost ocupate. Cei […]

Read more ›
Reparaţii şi igienizări pe ultima sută de metri la Şcoala Plopii Slăviteşti

Reparaţii şi igienizări pe ultima sută de metri la Şcoala Plopii Slăviteşti

Pregătirile pentru începerea anului şcolar sunt în toi. Până când unităţile de învăţământ îşi vor deschide porţile nu mai este decât o săptămână şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman vrea ca în toate să fie asigurate condiţii optime, cu atât mai mult cu cât deschiderea anului şcolar 2012-2013 a fost amânată în acest sens. Potrivit reprezentanţilor ISJ, în Teleorman anul acesta se deschid în total 385 de şcoli, grădiniţe şi licee (155 cu personalitate juridică) dintre care doar 60 nu au reuşit să obţină autorizaţie sanitară de funcţionare din cauza lipsei canalizării sau a apei curente, probleme ce nu vor […]

Read more ›

Doar 85 de locuri de muncă disponibile în această perioadă în Teleorman

În condiţiile în care în judeţul Teleorman rata şomajului a depăşit 9%, numărul şomerilor fiind de peste 15.000, oferta locurilor de muncă vacante este foarte mică în această perioadă. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Teleorman, oferta din acestă perioadă, valabilă până miercuri, 12 septembrie 2012, cuprinde un număr total de 85 de locuri vacante, dintre care mai mult de jumătate sunt în zona Roşiorii de Vede, în timp ce pentru Turnu Măgurele şi Videle nu există niciun loc de muncă vacant. Astfel, 46 de locuri de muncă vacante sunt oferite prin agenţia din Roşiorii de […]

Read more ›
De la 1 octombrie, cel mai devreme, s-ar putea reveni la plata indemnizaţiei pentru mame de 85%

De la 1 octombrie, cel mai devreme, s-ar putea reveni la plata indemnizaţiei pentru mame de 85%

Guvernul vrea să mărească indemnizaţia pentru creşterea copilului, la 85% din salariu, faţă de 75% cât este acum şi să-i păsuiască pe beneficiarii de ajutoare sociale, care au datorii către stat, potrivit anunţului făcut de către Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, după şedinţa de Guvern. Altă modificare se referă la acordarea unei perioade de graţie persoanelor care primesc ajutoare sociale şi se constată că mai au restanţe la plata către bugetele locale a unor sume, să îşi poată plăti restanţele. Aceştia vor avea o perioadă de 6 luni în care să-şi plătească datoriile, inclusiv din banii primiţi ca ajutoare de la […]

Read more ›
Odată cu începerea şcolilor şi a grădiniţelor debutează şi virozele respiratorii

Odată cu începerea şcolilor şi a grădiniţelor debutează şi virozele respiratorii

Odată cu venirea toamnei şi începerea anului şcolar, dar şi odată cu venirea anotimpului rece, debutează şi bolile de sezon, contagioase de regulă, care se dezvoltă cu repeziciune în special în cadrul colectivităţilor. O astfel de afecţiune este viroza respiratorie, ca de altfel şi cea mai frecventă infecţie respiratorie, da cu potenţial grav, uneori chiar fatal dacă nu este tratată corect şi la timp. Viroza respiratorie este o infecţie a tractului respirator superior, deoarece multe dintre simptome sunt localizate în principal la nivelul nasului şi gâtului. Doar în cazul complicaţiilor, infecţia coboară spre bronhii şi plămâni, provocând bronşite, pneumonii şi […]

Read more ›

Alexăndrenii, ameninţaţi de boli grave pe fondul consumului de apă de izvor

Carmen Dumitrescu Se ştie că marea majoritate a alexăndrenilor consideră că apa de la robinet este nesănătoasă, preferând, în schimb, să consume apă din izvoarele naturale de pe Vedea, pe care o consideră mai plină de calităţi nutriţionale. Constatând faptul că mulţi dintre alexăndreni preferă să consume apă din cele patru izvoare naturale de pe Vedea, Primăria Municipiului Alexandria a solicitat în repetate rânduri efectuarea unor studii de determinare chimică efectuate pe probe de apă din aceste izvoare. Rezultatele obţinute de municipalitate în urma analizei probelor de laborator au fost, însă, dintre cele mai îngrijorătoare, dovedindu-se că numai izvorul 4, […]

Read more ›

Astăzi, ultima repartizare pe locurile rămase libere în clasa a IX-a

A treia etapă de repartizare în vederea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2012-2013, va avea loc astăzi 7 septembrie, în cadrul Comisiei de admitere judeţene. În această etapă pot participa candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2012-2013, şi care, în conformitate cu art. 55, alin (1) din Anexa la O.M.E.C.T.S. nr. 4802 din 31.08.2010, privind aprobarea metodologiei de organizare şi desfăşurare şi a calendarului admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2011-2012: nu s-au înscris la […]

Read more ›

Pâinea la control

În perioada 20.08 – 24.08.2012 comisarii C.J.P.C. Teleorman au desfăşurat o acţiune tematică de control privind modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a pâinii şi produselor de panificaţie. Controlul s-a desfasurat la un număr de 16 operatori economici din municipiile Alexandria, Turnu Măgurele şi Roşiorii de Vede, oraşul Zimnicea  şi din mediul rural, constatându-se abateri la un număr de 14 operatori economici. A fost verificată o cantitate de 394 kg pâine şi produse de panificaţie, in valoare de 1280 lei, din care cu abateri 140 kg în valoare de 452 lei, care a fost oprită temporar de la comercializare […]

Read more ›
Meningita West Nile ameninţă din nou judeţul Teleorman

Meningita West Nile ameninţă din nou judeţul Teleorman

Carmen Dumitrescu După ce primul caz de deces pe fondul meningitei West Nile a apărut la nivel naţional, autorităţile din domeniul sănătăţii publice au început să se gândească la metodele prin care noi îmbolnăviri ar putea fi prevenite, mai ales în judeţele unde ţânţarii se pot dezvolta în număr mare. Se pare că numărul cazurilor de îmbolnăviri la nivel naţional este în creştere şi, deşi până în acest moment, în Teleorman nu s-a înregistrat nici un caz, autorităţile sunt pregătite să abordeze problema cu toată seriozitatea. Cu toate acestea, unii dintre specialiştii din domeniu sunt optimişti şi spun că şansele […]

Read more ›
Pentaximul, vaccinul împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive şi poliomielitei, lipseşte în continuare din cabinetele medicilor

Pentaximul, vaccinul împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive şi poliomielitei, lipseşte în continuare din cabinetele medicilor

În jur de 700 de copii sunt puşi în aşteptare pentru primirea vaccinului DTPa-VPI-Hib Un vaccin obligatoriu pentru bebeluşi lipseşte de ceva timp din spitalele din Teleorman, dar şi din alte judeţe. Este vorba de Pentaxim, vaccinul care îi imunizează pe micuţi  împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B şi poliomielitei, acesta fiind administrat sugarilor de 2, 4, 6 şi respectiv 12 luni. Părinţii se tem că dacă nu vor fi vaccinaţi, copiii nu vor putea merge la creşă, unii părinţi fiind nevoiţi să se întoarcă la serviciu, şi în lipsa posibilităţii angajării unei bone sau a altcuiva care poate […]

Read more ›

Şanse de angajare pentru tinerii absolvenţi teleormăneni

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, în data de 28 septembrie 2012, începând cu ora 9.00, la Sala Polivalentă din Alexandria şi la sediul Agenţiilor locale din Roşiori de Vede şi Turnu Măgurele. AJOFM Teleorman vine în sprijinul atât al absolvenţilor tuturor instituţiilor de învăţământ, printr-un pachet de servicii, oferite în mod gratuit, care cuprinde activităţi de mediere, informare, consiliere şi formare profesională, cât şi al angajatorilor, prin subvenţionarea locurilor de muncă. Agenţii economici care doresc să participe la Bursa locurilor de muncă cu oferte trebuie să comunice locurile de muncă […]

Read more ›
Rezultate finale la Bacalaureat Doar 7 candidaţi au fost salvaţi de contestaţii

Rezultate finale la Bacalaureat Doar 7 candidaţi au fost salvaţi de contestaţii

Promovabilitatea la Bacalaureat, sesiunea august 2012, a crescut în judeţul Teleorman, în urma rezolvării contestaţiilor, de la 23,3% la 23,66%. Doar 7 absolvenţi teleormăneni au avut câştig de cauză, obţinând note mai mari care le-a permis promovarea bacalaureatului în urma contestaţiilor. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, au fost depuse în total 428 de contestaţii, cele mai multe la matematică şi limba română, însă doar 109 dintre acestea au fost admise. Nu toate lucrările contestate au primit note mai mari, destul de multe fiind notate în minus la reevaluare. Diferenţe mai mari de 1,5 puncte în plus, dar nu mai mari […]

Read more ›

Constituirea Camerelor agricole se reia cu dificultate

Arătam zilele trecute că Legea Camerelor Agricole, promulgată în ultimele zile ale lui 2010, nu a fost aplicată în 2011, cum erau prevederile, din motive principiale – amestecul politicului era evident, dar şi financiare – nu erau bani prevăzuţi pentru alegerea organelor conducătoare. S-a reuşit, prin insistenţa organizaţiilor profesionale ale agricultorilor, să se modifice legea respectivă, să fie publicată în Monitorul Oficial şi, în cursul lunii augut a.c., să se treacă, din nou, la constituirea Comitetului Naţional de Iniţiativă (CNI), format din: 21 de reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale, patronale, sindicale din agricultură, piscicultură, silvicultură şi domenii conexe, 2 reprezentanţi ai […]

Read more ›
Teleormănenii fac coadă la paşapoarte

Teleormănenii fac coadă la paşapoarte

Agitaţie mare în ultima perioadă la ghişeele Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Teleorman! Zeci de teleormăneni sunt prezenţi încă de la primele ore ale dimineţii la ghişeele instituţiei pentru a-şi depune cererile necesare în vederea obţinerii paşapoartelor, fluxul fiind totuşi mai redus decât luna trecută când, pe holurile instituţiei forfota era mult mai mare. În acest sens, reprezentanţii instituţiei afirmă că în fiecare vară se înregistrează un aflux de solicitanţi. Spre exemplu, luna trecută, sediul Serviciului de Paşapoarte a devenit neîncăpător pentru numărul mare de oameni care doreau să-şi facă paşaport pentru a pleca în ţări din […]

Read more ›
Ultima repartizare în clasa a IX-a

Ultima repartizare în clasa a IX-a

Absolvenţii clasei a VIII-a care nu au participat la cele două etape ale repartizării computerizate în clasa a IX-a desfăşurate în acestă vară mai au o şansă să se înscrie în învăţământul liceal. Conform calendarului admiterii stabilit de Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman organizează vineri, 7 septembrie, o şedinţă publică în cadrul căreia absolvenţii de gimnaziu care doresc să urmeze cursurile liceale vor fi repartizaţi pe locurile rămase libere în clasa IX-a. În această etapă pot participa candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar […]

Read more ›