Politic

Cătălina Ştefănescu şi Adrian Simionescu, la extremele performanţei în PSD la alegerile din 25 mai

alegeriCarmen Dumitrescu

Mulţi au aşteptat ziua de sâmbătă, 30 mai, pentru că gurile rele vehiculau scenariul sosirii lui Liviu Dragnea în Teleorman, pentru a-şi certa oamenii pentru rezultatele obţinute la europarlamentare. Se pare, însă, că lucrurile nu au stat chiar aşa şi că şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PSD s-a desfăşurat sub forma unei întâlniri de lucru, în cadrul căreia s-au analizat la rece rezultatele obţinute de către fiecare om de bază al organizaţiei judeţene. Când s-a tras linia, cele mai bune rezultate au fost trecute în contul celui mai tânăr parlamentar român, Cătălina Ştefănescu, care, ajutată şi de contextul politic şi de popularitatea primarilor din zona sa politică a obţinut pentru PSD un scor de 62,33% la europarlamentare. La succesul Cătălinei Ştefănescu a contribuit şi senatorul Nicolae Mohanu, responsabil şi el cu purtarea mesajului social-democrat în localităţile Turnu Măgurele, Beciu, Călmăţuiu, Crângeni, Islaz, Liţa, Lunca, Plopii Slăviteşti, Saelele, Salcia, Slobozia Mândra şi Uda Clocociov.

În extrema cealaltă s-a aflat, se pare, parlamentarul Adrian Simionescu, acesta nereuşind să înregistreze vreo performanţă pentru PSD, ba chiar mai mult decât atât, acesta a obţinut un rezultat mai slab chiar şi faţă de cel obţinut de PSD în zona de influenţă a lui Marin Almăjanu, unde implicarea social-democraţilor a fost foarte redusă. Vorbim astfel despre un scor de 29,94% obţinut de Simionescu în zona compusă din localităţile: Alexandria, Bragadiru, Bujoru, Cervenia, Conţeşti, Nanov, Năsturelu, Pietroşani, Poroschia, Smărdioasa. În restul zonelor, gestionate de parlamentarii Valentin Boboc şi Timotei Stuparu, scorul înregistrat de PSD a depăşit 45%, numai zona lui Almăjanu fiind mai prost aspectată prin prisma rezultatelor social-democraţilor, perimetrul Vedea, Vârtoape, Trivale Moşteni, Sfinţeşti, Segarcea Vale, Rădoieşti, Plosca, Peretu, Necşeşti, Moşteni, Gălăteni, Frăsinet, Cosmeşti, Ciolăneşti, Buzescu, Botoroaga şi Băbăiţa fiind cotat cu un scor de 36,07% pentru PSD.

Totuşi, potrivit surselor noastre, cea mai mare nemulţumire a lui Liviu Dragnea este legată de pierderea alegerilor locale la Troianul, unde adversarul democrat-liberal a reuşit să câştige primăria de acolo, restul rezultatelor obţinute de social-democraţi nefiind, din punctul de vedere al conducerii social-democrate, o problemă. Ba dimpotrivă, Liviu Dragnea a declarat şi public că rezultatele PSD în Teleorman au fost dintre cele mai bune la nivel naţional şi că oamenii însărcinaţi cu responsabilitatea de a promova mesajul social-democrat în Teleorman şi-au făcut bine datoria, în condiţiile date.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.