Eveniment

Părinţii fetei care a murit în tragicul accident de vineri nu au putut-o proteja şi de destin – Cătălin Sârbu (Frişcă) a decedat într-un teribil accident de circulaţie

friscaÎn noaptea de vineri spre sâmbătă, pe E70 la Nanov, în zona Morii, la orele 04.20 a avut loc un teribil accident de circulaţie produs cel mai probabil din cauza vitezei excesive, în care Cătălin Sârbu, cunoscut de cei mai mulţi sub numele de Frişcă, a decedat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, în accident a fost implicat un bolid Audi S8, condus de Frişcă, autoturismul intrând pe contrasens, în urma pierderii controlului volanului de către şofer, a lovit şi rupt doi stâlpi de înaltă tensiune, dintre care unul din beton, după care  a fost proiectat în şanţ. În urma accidentului, maşina a fost distrusă în proporţie de 100%, iar şoferul, Cătălin Sârbu, a decedat pe loc, echipa de intervenţie a SMURD nemaiputând să execute manevrele de resuscitare. Tot în accident, foarte grav rănită, a fost şi o tânără de 18 ani, Marinela G., care a fost transportată de o ambulanţă la SJU Alexandria, în stare foarte gravă. Tânăra, care se zbătea între viaţă şi moarte, la momentul sosirii medicilor de la Ambulanţă, a fost dusă de urgenţă la spital şi conectată la aparatele de la reanimare, cu puţine şanse de supravieţuire.

În maşină, potrivit unor martori, s-ar mai fi aflat alte două persoane, pe locurile din spate, care, deşi maşina a fost dezmembrată complet, din fericire, au supravieţuit, fără nici o leziune care să necesite intervenţia medicilor. În ceea ce priveşte intervenţia pompierilor, aceasta a durat mai bine de o oră, circulaţia în zonă fiind reluată abia la orele 05.40 de dimineaţă, pompierii intervenind să strângă fiarele de pe şosea, să spele carosabilul mai bine de o oră

UPDATE: Din păcate, în jurul prânzului, şi cea de a doua victimă a cumplitului accident s-a stins din viaţă. Totuşi situaţia este încă neclară cu privire la existenţa sau nu a altor două pasagere care au supravieţuit miraculos  şi care ar fi părăsit pe propriile picioare locul accidentului (C.P.)

UPDATE: Trupul neînsufleţit al lui Cătălin Sârbu, în sicriu închis din cauza rănilor extrem de severe, este depus la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, loc unde prietenii şi cei care l-au cunoscut pot să-şi ia un ultim rămas bun. La priveghi a cântat duminică celebrul manelist Florin Salam.

 

Părinţii fetei care a murit în tragicul accident de vineri nu au putut-o proteja şi de destin

marilena grama

Lacrimi şi durere sfâşietoare în Dobroteşti, localitatea de unde era tânăra Marilena Grama, fata care s-a stins în cumplitul accident din noaptea de vineri, 4 octombrie. Părinţii tinerei sunt cutremuraţi şi în stare de şoc, asta pentru că au fost luaţi total pe neaşteptate, aceştia neavând nici o idée despre preocupările şi anturajul în care intrase fata lor.

Tânăra provine dintr-o familie înstărită din localitate, părinţii având o asociaţie agricolă, ceea ce le-a permis ca, la împlinirea vârstei de 18 ani, să-i facă fetei cadou un autoturism marca BMW.

Fiind unicul lor copil, “lumina ochilor lor”, aşa cum spun cunoscuţii că o considerau, încercările lor de a o proteja de orice rău au mers până la faptul că nu o lăsau să plece singură la mare, de teama de a nu se îneca, însă, se pare că destinul nu ţine niciodată cont de calculele nimănui, iar acum aceştia trebuie să-şi înmormânteze copilul.

dpbrotesti1

 

 

 

 

 

 

Referitor la celelalte două fete care se aflau în maşină şi care au plecat de la locul accidentului, se pare că sunt fetele patronului unui cunoscut restaurant din municipiul Roşiorii de Vede.

IMAG0149 IMAG0148 IMAG0147 IMAG0146 IMAG0145 IMAG0144 IMAG0143 IMAG0142

165 Comments

  1. Selectie naturala. Prostii ca asta merita sa moara. Pacat ca tuta aia s-a urcat in masina cu un asemenea specimen, dar ce sa faci, daca atata a dus-o creierasul de gainusa… a cautat fitze, a gasit moarte.

  2. cezar culcer

    In primul rind vreau sa le transmit condoleate familiilor ! dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca frisca pt ca ai fost un baiat deosebit si cu un suflet mare!!!!!!!! asta e ai trait k un boier dar fiecare ne duducem cindva , stiu k esti acolo sus si k ii ierti pe frustratii astia care te vorbesc de rau dar multi o fac din cauza k te invidiiaza chiar si acum cind ai murit !!! o sa ne fie la toti dor de tine !! sper ca domnul sai dea putere mamei tale sa mearga mai departe !! dumnezeu sa te odihneasca in pace !!!

  3. multi retardati vb landra dar probabil nu au ce face,fac umbra pamantului degeaba daia vb aiurea lastati sa se odihneasca in pace.orice spuneti despre frisca el a fost si va ramane pt voi o legenda fraierilor

  4. Nu ii cunosc dar imi pare rau pt aman2 pt ca erau tineri si aveau viata inainte….Dar dak stai sa ii judecati acum nu mai are nici un rost aman2 au fost de vina in egala masura el pt ca a condus cu o asemenea viteze iar ea pt ca a acceptat sa meraga cu el si la lasat sa faca ce vrea…dar asta chear nu mai conteaza acum e prea tarziu pt a mai face ceva sa fie printre noi..nici nu vreu sa ma gandesc prin ce au trecut in clipele alea aman2…SINCERE CONDOLEANTE FAMILIILOR INDURERATE …VEZI RAMENE DE NEUITAT PT CEI APROPIATI…DUMNEZEU SA VA AIBE IN PAZA LUI SI SA VA OFERE CEVA MAI BUN DECAT PE PEMANT

  5. 99%la suta vina este a politiei si sa nu uite ca au aceasta fata pe contiinta,ei lau lasat pe Frisca sa incalce legislatia zi de zi si au participat la acest asasinat in egala masura ca si el asa ca dativa demisia nu meritati sa va numiti politisti asasinilor.Condoleante familiilor.

  6. dumnezeu sa te odihneasca Marilena….ai fost o fata extraordinara care nu merita asa ceva,eu te apreciez foarte mult pentru tot, pt cum ai fost si asa cum o sa ramai pt mine pur si simplu DIVINA..ai fost un inger frumos si cu suflet bun.Si voi astia care va dati cu parerea despre fata asta mai bn uitati-va la voi si la greselile care le faceti si care le-ati facut,in special astia care nu o cunosteau pe Marilena nu mai vb despre ea ca nu aveti nici un drept..asa cum eu nu vb despre baiatul acela pe care nu il cunosc(Dumenezeu sa il ierte!)..DUMNEZEU SA TE IERTE MARILENA!SI NOI NU O SA TE UITAM NICIODATA SI O SA TE IUBIM TOATA VIATZA…..

  7. da asa este

  8. S-a incheiat un ciclu in Alexandria. Asta e,a jucat tare pana in ultima clipa.

  9. Madrid

    El a murit la distractzie si voi o sa muritzi d invidie BOSCHETARILOR

  10. Anonim

    Offf Frisca….Frisca se adevereste vorba :” Sa traiesti putin dar bine”!!! Ti-ai facut viata mai tare ca un nobil de viata aleasa! Ai murit fericit fratieee! Condoleante familiei si celor apropiati! PS: Ai grija cu nebunele alea cica” sfinte”,trebuie sa tii post,dimineata va rugati,:))lasand gluma deoparte,ai grija de oamenii buni de acolo de SUS si vegheaza asupra celor care ti-au fost alaturi in momentele grele.Odihneste-te in pace fratioru’,cu toate ca eu cred ca si acolo unde esti,esti pe inima ta.Condoleante familiei domnisoarei!!! (haideti mah gata,ca a murit fericit si bogat din orice punct de vedere) R.I.P

    • Ma’ tu chiar esti nebun, sa vegheze ca sa ce? tot respectul pt. Frisca, era un nebun frumos, care si-a hackerit viata, si-a vandut siesi o luzie cum altora le vindea diverse iluzii, nu am ce spune taxa pt. prostie au platit-o multi in viata. nu vreau sa-l judec eu pt. cum si-a condus masina si viata, a platit pt. asta. da’ nu bate campii, inca n-a trecut nici de purgatoriu, si nu se stie unde ajunge. bine,eu sunt ateu, a ajuns in pamant acum spun eu si toti oamenii rationali. imi pare rau de el, sincer, dar cei care traiti nu-i repetati greselile, nu-i dati o aura mitologica, chiar el s-ar ingretosa de atata siroposenie, in felul asta nu indreptati decat altii mai slabi de inger pt. care el a fost un model, era cazul?, sa repete prostia de a conduce cu 230km/h, vor fi viitorii imprastiati pe sosea.

  11. DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA,NU-L MAI VORBITI DE RAU,CITE COMENTARII RAUTACIOASE, A FOST UN BAIAT SUFLETIST SI CU INIMA DE AUR ,EREA PREA DESTEPT IN SECOLUL NOSTRU PLIN DE OAMENI FRUSTRATI SI RAI,PACAT CA VIATA AFOST SCURTA MAI AVEA DE TRAIT PT. CA NU TRAIA IN LOCUL NIMANUI.CONDOLEANTE MAMEI PT. CA A RAMAS SINGURA ,ACUM 2 ANI A MURIT SOTUL ACUM COPILUL ESTE CEA MAI GREA LOVITURA DAR DIN CER EI 2 O VA AJUTA MEREU DOAR PUTERE SA AIBA IN VIITOR DUMNEZEU SA-L IERTE SI SA-L DUCA IN ACELAS LOC CU TATAL LUI.IERTARE PT. SUFLETUL LUI.AMIN….!!!!!!!!!!!!!!

  12. olteanu adrian

    Tavan Tavan…urmatoru la rand, ….!!!

    • Bine asa

      Tavan sa stea la coada, urmeaza Cioaca!

      • Mantu Camelia

        Nuuuu, cap de lista e fosta sluga Cocaie =)))) el urmeaza va asigur

      • camelia mantu

        ba nu, urmatorul va fi sluga de Cocaie

        • Ce mai conteaza ordinea? O sa se duca in mortii lor toti: Geanta, Cocaie, Tavan, Cioaca la fel ca asta! S-a terminat cu ebay, cu carding si cu tot ce se putea! Acum traiesc de pe o zi pe alta incercand sa mai afle cate o smecherie de la unul si de la altul…

    • virusS

      condolences to the family respectfully greet the boys in Alexandria in Antalya RIP my brother

  13. Ana-Maria Moraru

    Am ajuns la concluzia ca majoritatea oamenilor sunt bolnavi psihic ! Fratilor , au murit doi oameni ! Ce rost mai are vreun comentariu despre fiecare acum ?? Ce rost mai are sa cautam vinovati ?! E simplu ! Le-a placut viteza si asa le-a fost soarta ! Nu credeam ca exista atatia oameni care se pot bucura de moartea altora !! Nu mai JUDECATI !! NU AVETI NICIUN DREPT ! Cine i-a cunoscut pe cei 2, stiu foarte bine ce fel de oameni au fost, fiecare in parte ! Dumnezeu sa-i odihneasca pe amandoi ! Nu mai aruncati cu noroi in Catalin, ASA cum a fost el, as vrea sa mai intalnesc un singur OM ca el , si as fi fericita, dar din pacate nu mai exista ! Cine a stat langa el stie despre ce vorbesc! Eu zic sa va revizuiti comportamentul si sa va faceti un control psihiatric ! Aveti probleme ! Respectati familiile indoliate, respectati-le durerea si rugati-va sa nu va loveasca si pe voi o suferinta asa mare, atunci cand nu va asteptati ! FITI DRACULUI OAMENI, NU ANIMALE !!!

  14. v-a ofticati ca nu ati putut face si voi bani ca el ? el a fost uni dintre oameni destepti din alexandria care a stiut sa faca bani si sa se distreze cum a vrut el !! lasa-ti comentariile proaste la adresa lui , a fost un om bun !! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!!

  15. Oameni care nu au ce face.. de ce era un pericol al soselelor? ca nu sunteti voi soferi? vedeti-va de treaba voastra.. ca oricand puteti fii in locul lui.. dati comentarii anonim.. de ce nu ii ziceati lui chestiile astea cat era in viata? de ce va bucurati de rau altuia??? v-a deranjat cu ceva?? Vorbele numai au niciun rost.. Mai terminati cu comentariile astea aiurea.. Nu te vom uita niciodata Cata !!! 🙁

  16. Despre voi

    Desi e trist cand oameni mor, din alt unghi, se poate numi selectie naturala.
    Individul din cate stiu, doar un taran coclit de alexandria, cu avere obtinuta in mod ilicit, ca si probabil majoritatea celor care il apara si sustin ca l-au cunoscut pe aici.

    Este logic ca atunci cand obtii o mare cantitate de easy-money, ai o cultura acumulata in 6-8 clase, te ia valul cu usurinta si printre altele este posibil sa si mori.

    Sa il chemi pe salam la priveghi, spune totul despre calitatea “celor care l-au cunoscut si il regreta”.

    Daca era in puscarie, era in viata acum, deci viata e surprinzatoare

    • DRAGUL MEU TE RUGAM SA ITI RETII INTUITIA DE A PAREA CEL MAI PROST DIN CLASA . CE INSEAMNA ASTA ? NU NE PRIVESTE PAREREA TA. NU REIESE NIMIC FRUMOS DIN CE AFIRMI. E O TAMPENIE TOTALA. NU ASA IESI IN EVIDENTA. INCERCI SA SPUI CA EL AR AVEA 6-8 clase DAR DRAGUL MEU CU SIGURANTA POT SA AFIRM CA TU AI NICI UN SEMESTRU DINTR-o clasa. NU ESTE POSIBIL ASA CEVA. TRAIM INTRO OMENIRE A NEDREPTATII. TRAITIVA VIATA LINISTITI. MORTII CU MORTII VII CU VII . LASATI MEMORIA OAMENILOR NEPATATA NU ESTE CAZUL . NU AICI. RUSINE SA VA FIE VOUA TUTUROR RAILOR. VA BATE DOAMNE DOAMNE CA NU SUNTETI BAIETI CUMINTI. RUSINE SA VA FIE

    • dumnezeu sa al ierte.un mare om de o finete extraordinara un caracter cum rar vezi pela asa zisi baieti cu banii un baiat extraordinar de modest …

    • De unde stii tu ma, cretinule, ca avea 7 clase? Catalin a facut parte dintr-o familie buna, respectabila, nu a crescut pe sant sau in cort! Chiar daca ar fi contestabile metodele prin care si-a castigat existenta, habar nu ai daca sunt easy money sau nu, tu neavand habar despre lumea in care a trait el! Nu mai manca rahat, nesimtitule si respecta un pic memoria unui om de 32 de ani care nu merita sa moara doar pentru ca avea mai multi bani decat tine! Huoooo !!!
      Dumnezeu sa te ierte, Frisca, pentru ca ai fost un om cu un suflet de aur!

    • Si ce daca a venit Salam? Rasistule! Tie Salam iti pare Elvis Presley pentru ca l-ai vazut doar la televizor. Inainte de a fi artist, Salam i-a fost prieten si era normal sa-l conduca pe ultimul drum! Gandeste inainte sa vorbesti!

    • Bine zis!

      Thumb up!

  17. Numai invidiosii comenteaza de rau. Va bucurati de raul altuia..nu va e pacat de Dumnezeu ? Puteati fii in locul lui…macar sa fii realizat voi 20% din ce a realizat el si sa aveti 2% din caracterul pe care l-a avut el..
    In legatura cu moartea lui pot spune doar ca pentru a nu stiu cata oara raman fara cuvinte in fata sortii si nu il voi uita niciodata, la fel si unele sfaturi pe care mi le-a dat…ramane un fenomen in orasul nostru..Sincere condoleante familiei lui si familiei Marinelei. 2 tineri care aveau viitorul in fata..

    • doi tineri care aveau viitorul in fata dar la care el a hotarat sa il reteze aici.nu ii critica nimeni caracterul si faptele si un comenteaza nimeni de rau dar ultima lui fapta,lasa de dorit si din pacate pt voi care il sustineti,arata ca e unicul vinovat pt asta,nu cum spune cineva ca “zdrentele” puteau sa evite si ca sunt de vina ca un i-au zis sa reduca.poate ca asta au facut dar el,ca sa arate de ce este in stare,mai rau a apasat acceleratia.daca era o persoana cu capul pe umeri si constient de ceea ce face,avea situatia sub control si era ok pt toata lumea.odihneasca-se in pace si el si fata dar un-l mai tine-ti fratilor in brate pt ultima lui fapta pt ca este vinovat 100%!!!

      • Lemne si pietre pentru cei care il judeca !!! Invidiosilor. V-ati fii dorit si voi sa aveti mintea si finetea lui..dar mai rar asa om ! Nu va ganditi ca apropiatii lui sufera pentru moartea lui ? Incetati sa ii mai murdariti imaginea ca nu merita. Sper ca de acolo din cer sa vegheze asupra mamei lui si Luciei, ele sunt distruse in adevaratul sens al cuvantului si voi va bucurati. Ar trebui sa va fie rusine cu ce caractere infecte aveti ! Cine merita sa moara e in viata si din pacate Dumnezeu nu ne lasa prea mult oamenii buni in preajma ! 🙁 Daca ar fii fost in fata voastra nu ati fii avut curaj sa spuneti nici 5% din ce spuneti acum jegosilor..! Mi-e sila de voi !

        • dar cine te crezi tu mai anna de stii cine ar trebui sa moara si cine nu!?dar tu te gandesti la apropiatii fetei pe care el a omorat-o?sa-ti fie sila de tine pt ceea ce spui si daca nimeni nu i-a spus nimic din astea in fata,e pt simplul motiv ca nimeni nu murise din vina lui.iti inteleg frustarea dar invata sa respececti si parerile altora fara a jigni.

          • Nu te am jignit pe tine in mod special, ci pe toti care il judeca. Plange-o pe Marinela daca o iubesti cum si noi facem la fel. Inceteaza comentariile astea rautacioase si la fel vom inceta si noi toti care ii luam apararea.

  18. Pestele

    Fetele din spate erau ale lui Buruiana, ala care a ciordit o bucata din parc in Rosiori…Doua petarde!!!!

  19. Eu,nu cred ca el are vina in tot ce s_a intamplat!! de vina este ea care trebuia sa fie in patul ei si sa doarma la ora aia!! Am inteles ca fata era instarita, parintii i_au cumparat un BMW de ziua ei, aveau asociatie in Dobrotesti, deci fata avea situatie. Nu cred ca avea nevoie de bani, sau vroia sa vada cum este sa te plimbi intr_o masina de fitze!! Insa cand cauti FRISCA, pai FRISCA gasesti!!

    • nu conteaza

      Si u Zeus vad ca esti in cautarea galceavei,crezi cumva ca este potrivit momentul? Lasa fata in pace,nu-i ponegrii imaginea,a fost o zana si va ramane o zana!!!Nu se cade ca in astfel de clipe groaznice sa-i intinezi memoria!!! Sa le fie tarana usoara la amandoi!!! Oricum cuvintele sunt de prisos si nu se mai poate face nimic… trebuie lasati sa-si doarma somnul in liniste.

  20. o fata

    nimenii nu a avut curajul sa arunce cu pietre in el cat traia si avea putere… de ce o face acum atata lume? pentru ca dupa razboi multi viteji se arata!!! sunteti niste oameni de nimic niste oameni care nu cunasteti cuvantul “respect ” oameni care se bucura de raul altcuiva … eu stiu ca el acum e intr-un loc mai bun si cineva de acolo de sus va vede ca va bucurati de necazul asta… eu sunt fara cuvinte si nu-mi doresc decat sa incetati sa mai aruncati cu noroi la adresa unul om care a plecat de langa noi si are nevoie de odihna vesnica si pace… ganditi-va doar ca in locul lui sau in locul fetei putea sa fie cineva drag si atunci stiati ce inseamna o durere care te sfasie si te lasa fara cuvinte !!! oamenii au parerei pro si contra dar asta nu ne da dreptul sa aruncam cu noroi… de ce el a fost bun cu mine? de ce nu am patit niciodata nimic rau alaturi de el? daca e chiar asa cum se scrie? sa va fie rusine si atat!!!

  21. o fata

    referitor din nou la comemtariile rautacioase… eu mi-am petrecut un an de zile alaturi de acest baiat.. nu am doar cuvinte de lauda la adresa lui.. stiu foarte bine si ce defecte avea si stiu la fel de bine cat iubea viata si viteza… am tot vazut comentarii in care domnisoara in cauza e luata in brate … ea ce cauta. cu el in masina? nu stia cu cine se urca ?? si eu am mers cu el in masina de n ori insa el cu mine nu a mers niciodata cu viteza asta… de ce a murit tocmai acum si nu a murit cand era cu mine in masina? de ce nu am fost eu in locul fetei? pentru ca ce ti-e scris iti pus in frunte … va rog sa lasam aceste suflete sa se odihneasca in pace. eu l-am iubit si ii respect amintirea… si oamenii care nu l-au iubit macar sa ne lase in pace sa-l plangem… dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe amandoi!!!

    • de unde atat respect din partea ta?mai mult LAUDA!!!insisti cu ce relatie ai avut tu??! daca il respectai comentai condoleante si atat nu relatia ta cu el?!iluzii!!si noi prietenii credeam ca suntem prieteni…2 persoane aveau valoare in fata lui mama si sotia!ca sa purtat intr un fel cu tine…nu a facut o EXCEPTIE…ASA TRATA PE TOATA LUMEA…asa ca …plangel in taina..fara prea multe explicatii….ai respect de el si de sotia lui!ca doar va spunea ca este insurat…si tot acceptati!nu ai fost o EXCEPTIE!PACAT DE TINERETEA ACELEI FETE SI DE DUREREA FAMILIEI!

      • O fata

        Amiga.. Tu sigur ai fost prietena ei de aia iti permiti sa vorbesti asa. Daca era o fata cuminte nu era la el in masina. Nu a fost insurat:) avea o relatie.. Si nu esti tu in masura sa-ti dai cu parerererea.. Habar nu ai tu ce a fost intre noi 2 .

  22. eu nu inteleg de ce atata rautate. oricum ei nu se mai intorc niciodata indiferent ce comentati voi. ea am inteles ca nu avea centura, daca o avea era posibil sa mai fi avut o sansa, insa principalul vinovat din punctual meu de vedere este el, deoarece nu trebuia sa conduca cu o astfel de viteza. cine stie ce s-a intamplat cu el in momentul ala. alta vina nu ii gasesc. el nu era primul care avea amanta si ea nu era prima care umbla cu un om insurat. cel mai trist este ca noi, apropiatii lor, nu ii vom mai vedea nciodata. singurul care ne poate judeca e Dumnezeu, nu trebuie noi sa ii judecam pt faptele lor. fiecare isi croieste drumul cum vrea si e responsabil de faptele lui. nu mai conteaza ce au facut cat erau in viata. cum voua nu va place sa fiti judecati, asa nu mai judecati nici voi pe altii. e o trauma pentru noi apropiatii, prin care cu greu vom trece, mai ales cei care ii vedeam aproape zilnic sau cei care au copilarit cu ei. cand erau in viata de ce nu le spuneati lucrurile astea in fata? vorbiti acum de niste oameni care nu se mai pot apara. asa le-a fost scris! ea purta mereu centura si ii atentiona pe ceilalti sa o poarte, insa de data asta nu a purtat. Asta le-a fost destinul! e pacat ca erau tineri si au lasat in urma pe multi care ii plang si doua familii care vor ramane cu o trauma vesnic. vorbiti din spatele monitorului, dar nu stiti cata durere e in sufleul nostru, al apropiatilor. pace!

  23. Dumenezeu sa ii odihneasca in pace!
    Condoleante familiilor!
    Catalin, imi pare nespus de rau pentru tine!
    Iar pentru cei care judeca, si au tot felul de comentarii, as vrea sa ii rog sa aiba o minima decenta.
    Doi oameni au murit.. Cine sunteti voi sa judecati??
    Cum este posibil sa nu aveti un strop de umanitate.
    Cred caci cu totii, am putea gandi, macar o clipa.. Ce drama mai mare pote sa fie pe lumea asta, decat sa iti inmormantezi copilul..
    Din respect pentru ei, pentru familiile lor, cred ca ati putea face un efort sa va exprimati condollentele..
    Suntem oameni cu totii, si cu totii gresim..
    Ni avem dreptul sa judecam.. Regret ca exista oameni cu asemenea gandiri marunte.
    Cat despre Catalin, l-am cunoscut din copilarie, i-am cunoscut familia.
    Niste oameni exemplari, cum rar mai intalnesti in ziua de azi..
    Pacat, mare pacat!!

  24. Despre TATA Catalin pot spune doar atat: Cand unii isi reparau masina, el cumpara alta.
    Pacat Cata ca te-ai dus
    si nu ai apucat sa zici ce aveai de spus.

  25. ALEXANDRIA

    FRISCA,FRISCA……numai propiile basini puteu sa te omoare.numai beat umblai la volan,si cu 230kh prin oras.la ce va asteptati fratilor de la el sa moara de batranete?a murit ca tatal lui spiritual, TOMA CREIERUL.CARE VAD CA LA URMAT PANA IN PAMANT.PACAT PT FATA AIA.RIP.

    • Oameni farà caracter. Dupa felul lor de a comenta situatia realizati oameni dragi ca si ei de astfel nu sunt cu siguranta un model de urmat. Urat din partea voastra sa va fie rusine . Nu dati cu pietre in ingerasi ca va vede de acolo de sus si va pedepseste domane domane. Pacat ca traim intro societate atat de pacatoasa.

    • Cetatean

      A mai scapat judetul de un infractor nenorocit, se ocupa numai de curve si furturi… pacat de fata aia de 18 ani, sper ca nu a fost si aia vreo “marfa” de-a lui….

      • NU VA CER RESOECT PENTRU MINE DAR PENTRU BUNUL DUMNEZEU VA ROG SA INCETATI. NU ESTE MOMENTUL. TRAIM INTRO TARA NECIVILIZATA . AVETI RESPECT PENTRU NUMELE LUI DUMNEZEU.

  26. cine e prost sa moara………dar nu i lua viata altcuiva frate.daca era singur in masina nu mi parea rau,dar fata aia nu merita sa moara din cauza fitzelor lu frisca.asta nu se mai suporta nici pe strada cand merge,dar in masina aia de cateva zeci de mii.am si eu masina potenta dar conduc cu capul nu cu basini.pacat pt fata aia .RIP.

    • NU VA CER RESOECT PENTRU MINE DAR PENTRU BUNUL DUMNEZEU VA ROG SA INCETATI. NU ESTE MOMENTUL. TRAIM INTRO TARA NECIVILIZATA . AVETI RESPECT PENTRU NUMELE LUI DUMNEZEU.

      • Bine zis!

        E democratie, taci tu si lasa-i pe ceilalti sa isi spuna of-ul. Ce treaba are Dumnezeu cu ce se discuta aici? Nu stiu cum a fost Frisca, dar stiu ce a facut! A omorat o fata.

        Ultimul lucru pe care l-a facut in viata, a omorat o fata si dubla tentativa de omor. Reiese ca a fost un criminal, nu? Ce p*m il ridici in slavi? Ce fapte bune a facut Frisca?

        Ala si Cioaca mergeau cu masinile de parca erau regii soselelor, pe rosu, pe contrasens, bet si cu viteza

  27. Cristian.SRM

    Parca ar fi fost vreun sfant sau capitan de naveta spatiala. Stiu ca “despre morti, numai de bine” dar, daca tot sunteti de parere ca a facut bine acest kamikaze, urmati-i exemplul, conduceti si voi ca si cand ati juca NFS pe pc si aveti 10 vieti. Asa ca, “O FATA”, trista-i lumea in care traiesti…
    Iata ca exista un Dumnezeu, si acesta nu doarme.

  28. O fata

    Cate comentarii rautacioase… Eu am avut ocazia sa-l cunosc pe catalin si stiu ce fel de om a fost. Stiu ce mi-a oferit mie si stiu ca un om ca el se gaseste rar:( nu conteaza cat de smecher sau nu a fost .. A fost un om! Toti suntem oameni si tuturor ne vine randul. Rusine celor care arunca cu pietre ! Cat timp a fost in viata nimeni nu a avut curajul asta.. Cat despre fata imi pare rau.. Poate eram chiar eu in locul din dreapta ! … Dumnezeu sa va ierte ! Si sa va odihneasca in pace !

  29. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

  30. A murit el Eminescu ..

  31. Cristi

    Cand citesc comenteriile ma crucesc. Numai cocalari de Teleorman care-l apara pe acest individ care a omorat o persoana si era cat pe ce sa ucida si altele.
    Pentru unii niste bani nemunciti si o masina puternica sunt totul. Dar asa se intampla cand suntem saraci, saraci cu duhul, avem o viziunea asupra vietii foarte restransa si idolatrizam asemea specimene si ne place sa traim astfel de vieti, chipurile @smechere@.
    Cine i-a dat dreptul acestui Frisca sa conduca cu asemenea viteza cand el avea in masina alte trei persoane. Cum puteti sa apreciati un astfel de om?
    Din pacate in Teleorman asemenea evenimente tragice sunt la ordinea zilei si mai rau este ca nimeni nu invata nimic din ele….

    • ASTA NU ESTE UN SITE DE DAT CU PRESUPUSUL DE A NE DA PARERILE PERSONALE. COCALARI . MAI OAMENI BUNI VOI ATI UITAT DE RELEGIE DE ABSOLUT ORICE DUH SFANT. LASATI RAUTATILE NU ESTE CAZUL. NU ESTE CAZUL.

      • dar dupa toate comentariile in care vorbesti doar de Dumnezeu si ca nu este cazul,TU nu crezi ca ar cam fi cazul (desi nu ajuti la nimic) sa spui ceva si in favoarea fetei ce a murit nevinovata?sau nu crezi ca este cazul sa nu mai spui nimic daca nu este un site de dat cu presupusul?daca tot incerci sa pari atat de corect,nu crezi ca este cazul sa-i lasi pe altii sa vorbeasca,indiferent de directia in care “lovesc”?

    • felix motanu'

      mare dreptate ai… +10 !

  32. Cristian S.

    Pe dracu’ l-a cautat, pe dracu’ l-a gasit. Nu i-a luat nimeni viata, singur si-a luat-o. Cine i-a apasat pedala de acceleratie? Deh: masina scumpa, demonstratie de vitaza pt gagicute…..FITZE!

  33. rodica

    SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI!!!DUMNEZEU SA IL IERTE ERA UN SUPER BAIAT,,CE TRAGEDIE..

    • Dan Moraru

      Dumnezeu nu iarta criminalii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      Daca e sa “vorbim de religie” cum “zice” unii mai sus!
      Dupa mine, mai bine traia si infunda puscaria, sa moara in puscarie nu asa usor, criminalu dra**!!! Cand esti prost, pai esti prost nene pana mori, cu bani sau fara bani! A lasat-o pe nevasta-sa vaduva, pe maica-sa singura, pe parintii fetei aleia coplesiti de durere, pe alea doua din spate cu sechele… Si voi il ridicati pe pilostrii, fiv-ar capu al dra** de prosti. Numai de el vad Vad ca scrieti ” Dumnezeu sa-l ierte”, dar la fata aia ca zace la 2m sub pamant, doar ce implinise 18 ani, nici liceul nu l-a terminat, s-a gandit vreunul din voi? de ce nu “Dumnezeu s-o ierte” ?

      Si sa fim seriosi, l-ati luat pe Dumnezeu in brate acum ca a murit Frisca! Ziceti ca a avut un suflet bun, dar nu a zis nimeni contrariul. Cu capul avea el probleme.

  34. Mihaela

    Dumnezeu sa ii ierte si sa ii odihneasca in pacee!!! Pacat de el, pacat de fata aia , dar imi pare rau si de Lucia ce o fi in sufletul ei 🙁 …. Dar ce ii sa intamplat lui ,poate sa fie o lectie de viata pt toti astia care au masini puternice , dar uita ca traim in Romania si nu avem soselele pe care sunt testate astfel de masini !!!!

  35. bai frisca baaa ,am copilarit la 1 mai,erai baiat de caracter si de treaba.dar se pare ca banii te’a schimbat in rau.credeai ca ai lumea la picioare,dar……..acum tu esti la picioarele noastre adica in pamant.RIP.

  36. Ana-Maria Moraru

    Da ma, a fost mare OM !! V-ati pupa singuri daca ati fi avut macar o farama din caracterul lui! Si da, am zis si pentru fata care a murit, Dumnezeu s-o odihneasca..e greu sa te gandesti si la altii atunci cand ti se rupe sufletul de un om drag…Ce rost mai au acum comentarii rautacioase..Nu concep sa existe oameni care sa se bucure de moartea altora…

    • Ana-Maria Moraru

      Frisca , mai bine stateai la puscarie…eu am stat 3 ani si uite respir, sunt intreaga….tu te-ai dus si ai lasat o mare de lacrimi si durere.

      • nu se bucura nimeni de moartea nimanui si de zis despre acea fata,ai facut-o dupa c ti s-a reprosat.si DA,ca el sunt ff multi luand in calcul numarul victimelor nevinovate din accindentele de trafic.e adevarat ca intr-o zi oricare dintre noi putem fi in locul lor: ori victima,ori “smecher cu carácter”.te consideri mai smechera ca el ca dupa cei 3 ani de puscarie inca respiri?!o fi fost in treburile lui dar aici,a avut o minte foarte ingusta.sincere condoleante pt ambele familii dar gresesti ff mult pt ca nu cunosti familia fetei!

        • Ana-Maria Moraru

          Prietene imi tot spui ca gresesc. Da , ma bucur ca sunt in viata! Nu ai niciun drept sa ma judeci, viata e surprinzatoare uneori. Nu cunosc familia fetei, imi pare rau pentru ei, respect doliul si durerea lor, dar eu plang un prieten drag care s-a dus. Poti sa pricepi lucrul asta ? Asa cum tu plangi moartea fetei si durerea familiei ei, asa si eu ..Poti sa respecti asta ? Multumesc! Sincer as fi preferat sa fi fost si frisca la puscarie , sau oriunde altundeva numai sa nu fi murit. Nici el si nici fata !

          • ok,atunci ca sa un iti mai spun asta, nici tu nu judeca pe cei ce spun ca este adevaratul vinovat pt moartea fetei.tu poti sa pricepi si sa respecti lucrul asta?daca tu spui ca nu te poti gandi la altii cand pierzi pe cineva drag,lasa-i si pe apropiatii fetei sa-si spuna parerea pt ca accepti sau nu,referitor la aceasta tragedia,el a gresit.apreciez faptul ca aperi imaginea cuiva drag si D-zeu sa-l odihneasca dar crede-ma ca nu e cazul de data asta.sa le fie tarana usoara!

        • Nelu daca tineai atat de mult la Marinela ai putea sa ii plangi moartea si sa ne lasi si pe noi sa facem acelasi lucru cu privire la Catalin. Nu mai lasa comentarii josnice.

          • ma judeci gresit fata pt ca daca te uiti mai atent la coment venite de la cei care nu sunt de aceeasi parere cu voi,nu cred ca ai sa gasesti macar unul mai plin de respect ca cele lasate de mine dar cand vezi ca altii scriu chestii de genul “zdrentele sunt de vina”,scuza-ma dar… atunci merita un raspuns,nu ca al lor ci in limita bunului simt.nu e nici cea mai mica intentie de a pata imaginea lui(D-zeu sa-l ierte),nu am comentat nimic de trecutul lui ci spun bravo tuturor celor ce stiu sa-si castige banii cu usurinta,atata timp cat un include viata altora.crede-ma ca as fi preferat sa n-om fi discutat niciodata pe o astfel de tema si ca ei sa fie printre noi,dar sincer: chiar continui sa-l consideri inocent in tragedia asta?sunt convins ca nimeni nu a vrut sa iasa asa,dar controlul era in mana lui.D-zeu sa-i odihneasca!

  37. Maxximus

    Mare om mare caracter…Cand mai era chemat la politie sifona tot ce ii cereai 🙂

    • Pai cum crezi ca nu a intrat el la puscarie pana a murit?! Nu datorita faptului ca ii sifona pe toti ca sa scap el? Oricum dosarele lui erau la fundul sertarelor si daca nu mai avea ce sa ciripeasca il luau si pe el!

  38. Saracul ! Un suflet care nici nu apucase sa munceasca in viata asta… foarte trist. Foarte TRIST !

  39. Ana-Maria Moraru

    Dumnezeu sa te odihneasca in pace Cataline ! Ai fost un inger ! Pe ea n-o cunosc , dar el..un om ca el intalneste 1 la 10000000000000000….Pacat…

  40. C’è strazi in Romania nu era ma tata tara ta acolo asa strazi asa oameni nu toate strazile dar 90% dintre ele praf . Ca si oamenii 90% de cacat.

  41. Dumnezeu sa i Odihneasca!!!!!!!!!
    Frisca, D-zeu sa te ierte………..

  42. Mihai Dinu

    Condoleante ambelor familii.
    Referitor la viata cae a trait-o nu spun decat Bravo.
    Celorlalti care il critica acum le spun doar: aveti grija de viata voastra, nu mai suferiti ca traiti in umbra jmechrilor

    • fkjnvkjf

      care smecheri??tu esti mai smecher ca asta de exemplu,tu traiesti..el ….

    • Un fraier

      Da, bravo Frisca, ai bagat bani la ruleta, zaruri si nu ai facut nimic cu viata ta. Timpul trece si nimeni nu isi va aduce aminte de tine, mare jmecher!!! Jmecheri sunt aia care au facut ceva si lumea isi aduce aminte si acuma de ei. Toti traim in “umbra” jmecherilor si Frisca nu a fost unul. A murit pentru ca nu a fost atent!! Esti prost, mori!! Traim intr-o jungla!!

      • Ana-Maria Moraru

        Bai asta, tu il cunosti ?? Tie nu iti e rusine?!? Ai macar un pic de respect penru familie si rude…Daca ar mai exista UN singur OM ca el …

        • ceri acelasi respect pe care il demonstrezi tu fata de familia si rudele fetei?tu vorbesti de rusine cand nu ai avut cel putin bunul simt de a spune condoleante sau D-zeu “s-o” ierte?sunt sigur ca oameni ca el mai exista si inca ff multi.D-zeu sa-i odihneasca!

          • Ana-Maria Moraru

            Prietene , ca el NU mai exista! Sa fi sigur de asta. D-zeu s-o odihneasca pe fata !! condoleante si familiei..am spus e foarte greu sa te gandesti la altii cand ti se rupe sufletul pentru cineva drag..

        • CIteste aici

          Ana dar tu esti cumva admin pe aici? Cum scrie unu ceva hop si tu ca musca la … Vezi-ti in p*m de Frisca al tau, ca m-am saturat sa te zaresc pe tine printre randuri ca pe o buruina intre flori.

      • Scarface

        In primul rand ai ales foarte bine numele”fraier”,in al doilea rand esti un analfabet,iar in al treilea rand esti un frustrat care a stat in umbra celor ce s au descurcat.In asemenea momente numai retarzii pot face asemenea comentarii(aviz tuturor ce au facut asemenea comentarii).SINGURUL CARE ESTE IN MASURA SA JUDECE ESTE DUMNEZEU.DUMNEZEU E CEL CARE NE IARTA PACATELE.Problema din capul tau este ca nimeni nu si va aduce aminte de el.Prea putin important din moment ce el nu mai este.Toti cei care faceti comentarii urate nu sunteti decat niste persoane care nu au suflet,persoane care asteapta asemenea momente pentru a judeca pe altii.
        Odihneste te in pace Cataline.Fie ca domnul sa ti ierte pacatele.Condoleante familiei fetei.Sa i fie tarana usoara.

        • fiscuci

          Mai oameni buni, a murit, asta e. Da’ nu-l mai bagati atat la inaintare pe D-zeu ca ala mai are si alte treburi, nu sa-l judece pe Frisca. Eu l-am cunoscut, am fost in anturajul lui, nu m-apuc acum sa-i fac un laudatio. prostia, in cazul lui ca s-a crezut pe circuit de F1 si a pitipoancei ca s-a urcat cu el in masina si a tacut cand a vazut viteza cu care mergea el, au platit-o cu pretul maxim.

      • Anonimous-NoTrace

        pasiunea lui pentru roata nu isi are rostul acum… cei care ii erau apropiati isi vor aminti mereu de el 😉

  43. anonim 2

    pakat de fata care a murit si de familia ei..condoleante dar asta e vina parintilor in ziua de azi ca le cumpara la prostii de copii masini ku multi cai putere si fara experienta fac mii de accidente.Doamne fereste de asemenea necaz dar unii o fac cu mana lor

  44. va pup,pa pa.

    dumnezedu aduna si apoi trage linie.din auzite asta a fost un personaj controversat,parintii fetei (dumnezeu s-o ierte) au niste polite de platit in fata celui de sus.daca vor citi stiu ei despre ce este vorba.din pamantul oamenilor 4-5 persoane scot in ordinea erarhiei,foarte multi bani de la 7-8 sute de milioane in sus la fiecare incheiere de campanie.banii astia sunt pe spatele oamenilor batrani din balaci,care au sau nu au platesc.ne vom ocupa si de problemele astea in scurt timp.

    • nu conteaza

      RUSINE!!! IN ASTFEL DE MOMENTE SE GASESC CATE UNII CARE SA JUDECE DIN CE AU AUZIT EI PE LA COLTURI. E RUSINOS… DACA TACEAI,FILOZOF RAMANEAI!!!

      • Asa e “nu conteaza”! Lumea vorbeste pentru ca atat pot face despre oameni care pot plati pe toti sa nu ii ajunga mana legii! Sau esti din neamul dogarilor?!?

  45. Freddy

    Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe amandoi :((

  46. ionut cristy

    Dumnezeu sai Odihneasca

  47. condoleante familiei fete. un nenorocit l-a volan a distrus o familie fericita. o mare tragedie in familie si in localitatea fetei.

  48. audis8

    cred ca au fost prea odihniti calutzii de sub capota
    asa este cand le dai multe boabe(aere)
    Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!!!!!!!!!

  49. anonim

    dumnezeu sa o odicneasca si sa o ierte ca a sfarsit nevinovata
    condoleante famiiliei

  50. Un incostient cel de la volan,mai bine zis un handicapat care din pacate a omorat o fata nevinovata.Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

    • Cine a bagat-o in masina? Singura s-a urcat. Parintii ei stiau ca ea umbla la 4 dimineata cun barbat de cca 34 ani? Frisca, ai trait la maxim pana in ultima clipa. Nu puteai avea un sfarsit normal. Imi pare teribil de rau ca nu mai esti printre noi. Nu te-am mai vazut de un an, dar imi ramane imaginea ta cu un zambet de om bine dispus si cu situatia sub control. Insa, n-a fost sa fie ca tu sa mai fii printre noi. Mi-aduc aminte ca atunci cand ne-am intalnit intamplator si te-am intrebat daca te-ai insurat, mi-ai raspuns zambind ca esti cu aceeasi fata de 16 ani. Cine se crede fara pacat, sa ridice mana si sa dea cu pietre in tine, acum ca nu te mai poti apara. Baiat bun si respectuos. Streetwise dintotdeauna…Sa te odihnesti in pace pe lumea cealalta caci aici erai prea pe FAST FORWARD!

      • nu conteaza

        Iti inteleg durerea de a pierde pe cineva drag tie dar asta nu iti da dreptul sa ponegresti imaginea unei fete care a murit nevinovata… Respecta ca fi respectat… Condoleante ambelor familii indurerate !!!

      • Caracter ! Baiat de milioane. Respectuos rar ca el. Lasati rautatile diavolii .

    • just me

      despre morti numai de bine…stiu ca asa se spune…daca era asa un ingeras de fata…super cuminte…cum spui tu Ina Baltoi….ce cauta la 4 dimineatza in masina cu un vagabontel de oras care pe deasupra mai era si insurat???eu stiu ca fetele cuminti…dorm la ora aia la ele in pat.
      Dumnezeu sa ii odihneasca in pace!

  51. Un anonim Aproape de Victime

    Condoleante victimelor si mai ales Fetei o cunosteam :(( mare Persoana acea fata

  52. Banii nu asigura viata…

  53. Robert

    Dragul meu sa stii ca si daca traia si ma intalneam cu el aveam curaj sa-i spun treburile alea.

  54. mare om a fost

    Nu imi vine sa cred nici acum

  55. de ce nu spuneti oameni buni : condoleante familiei fetei !!! pe ea trebuie sa o compatimiti , nu un nenorocit care , prin “jmecheria ” lui a reusit sa distruga o familie si noroc ca nu a mai distrus si altele … se pare ca cineva nu doarme acolo sus.daca se intampla sa moara o fata nevinovata , v-ati fi bucurat nu , ca a scapat prietenul vostru … pfff 😐

  56. mare om a fost

    UN suflet mare si un om de aur Dumnezeu sa l odihneasca in pace

  57. CINEVA CARE NU CUNOASTE PE NIMENI

    PACAT MARE PACAT….IA LUAT PARINTII MASINA DE 60 000 DE EURO SI EL SA DAT ZMEU …VITEZA SI INCONSTIENTA UCID…SI BANII NU ADUC FERICIREA …DAR NICI BINE NU E FARA EI

    • mdaaaa

      nu parintii i-au luat masina , singur Singurel si-a facut toata averea , nu conteaza cum si la varsta lui sa vorbesti in sute de mii ($$$ vorbind )e greu , dar din pacate banii nu i-au asigurat viata…

      • a facut avere cum? prin escrocherii… a vandut catedrala din alexandria pe net…. cu ce drept? sau poate era a lui….si prin alte multe smecherii….asa se face averea…?
        pai se spune ca D-zeu nu doarme niciodata….ca drept dovada s-a dovedit a fi adevarata aceasta zicala inca o data
        D-zeu sa-l ierte!!

        • Jane ce legatura are Dumnezeu in chestia asta?! Cand el a mers cu peste 200?! L-a pus Dumnezeu sa mearga cu viteza aia? .De aici pot pleca in a demonstra faptul ca tu esti foarte prost! Ce te doare pe tine de catedrala? Ti se pare ca nu mai e acolo?! Ce drepturi visezi!?

  58. Bogdan. A.

    Odihneasca’se in pace , poate acolo sus unde sa dus o sa aiba parte de mai multa liniște si RESPECT.A fost o persoana deosebita, un MARE OM MARE CARACTER caruia ia plăcut viata pana dimineață.O sa ne amintim de el cu drag . Ps: Sper ca toții cei care sunt răutăcioși la adresa lu Catalin macar acum sa nu mai vorbesca de el.

  59. Cand traia niciunul nu indraznea nici macar sa ii rosteasca numele si acum dupa ce nu mai e printre noi multi viteji s-arata! Sa va fie rusine! Dumnezeu sa-l ierte! 🙁

    • Termina cu texte . Nu este cazul. Nu aici Iti este locul. Esti prost . Nu te bucura ca te ajunge bucuria si è mai greu atunci

  60. Ce ai facut ma Friscaa ??? :((( Ce a fost ma tata in capul tauu :(( !!! CONDOLEANTE FAMILIEI si Dumnezeu sa il ierte !!

  61. MIHAELA

    Dumnezeu sa-l ierte!
    Condoleante familiei!

  62. catalin

    dumnezeu sa il odihneasa era un om de aur!

  63. Robert

    Tragic, intr-adevar foarte tragic, am mai auzit ca au murit oameni si smecheri dar asa de tare m-a bucurat aceasta veste incat am baut un pahar de vin in cinstea mortii lui.

  64. Un om cu mare caracter, a ajutat pe toata lumea, nu a uitat de unde a plecat…..nu pot crede ca sa dus asa de tanar!! Mare pierdere pt familia lui si pt prietenii apropiati.

  65. Cand mergi cu 230 km /h nimic nu e de mirare , bine ca nu au fost implicati si alte autovehicule , un INCONSTIENT CEL DE LA VOLAN

    • ba tu inceteaza ai inteles … daca ai chef de scandal dute in alta parte nu aici ..

      • Am mai spus si-o repet: cei care nu stiu sa conduca regulamentar (inconstientii), isi merita soarta; pacat ca iau cu ei si persoane care, cel mult, au doar vina ca nu stiu langa cine stau.
        Bunatatea, altruismul, spiritul de gasca nu garanteaza ca ai de-a face cu oameni rationali, care stiu sa respecte legea…

  66. abcdefgh

    Dumnezeu sa-l ierte! Sa-i fie tarana usoara!

  67. Cine erau pasagerii din spate?

  68. Si celelalte 2 persoane care era ?

  69. ......

    Dumnezeu sa-l ierte! imi pare foarte rau! Condoleante familiei!

  70. si fata care a murit cine e ?

  71. Dumnezeu sa-l ierte !
    Odihneasca-se in pace!
    Ccondoleante familiei!

    A SCAPAT LUMEA DE DATORI!

    • RUSINE RUSINE . AVEA DATORII LA TINE. ITI PLATESC EU. LASAMI O ADRESA. ITI DAU EU. SAU ESTI AVOCATUL POPORULUI TU PE TIMP DE CRIZA SI FACAND ACTE DE CARITATE

    • Pai bah saracule, erai dator de prost ma .. tu ai luat bani cu dobanda, nu ti-a bagat frate nimeni banii in buzunar cu japca … cand iei bani cu dobanda de 10-15-20% esti si obligat sa iti platesti datoria in termen de .. + dobanda cu care ai luat banii .. a fost bine knd ai luat banii si ti-ai facut treaba cu ei ? sa iti iei tata lumanari de banii aia sa iti ajunga si stai linistit ca cineva tot o sa vina dupa bani …

  72. anonim

    el suflet de aur, dar sigur avea 250 km/h. Acelasi comportament de om plin de bani, cu masina de 70.000 de euro, care iti da flash-uri daca esti pe banda 2 pana te dai din calea lui, care merge cu 250 km/h la 4 noaptea pe bezna, vorbind la telefon probabil. Daca era in momentul ala alta masina care sa vina de pe contrasens, sau un microbuz, ar fi fost o tragedie. Astfel de oameni sunt mai aproape de moarte decat un om obisnuit, care conduce cu simt de raspundere. Din nou s-a dovedit ca banii nu asigura viata. Fie-i tarana usoara.

    • DESIGUR COMPLEXIILE TALE REFERITOARE LA VIATA TE-au pus in grad sa faci asemenea afirmatii. Nu este frumos din partea voastra sa faceti asta. NU ESTE MOMENTUL POTROVIT. Nu este adevarat. Catalin este pentru toti CEI care l’au cunoscut cu adevarat un simbol al puritatii . Va rog incetati. Nu sunt acceptate obiectii ipocrite in memoria sfanta al celui care va ramane in inima multora dintre noi unic.

      • ARISTO

        DUMNEZEU SA-L IERTE!

      • CIteste aici

        Du-te ma nene si lasa-ne cu Reply-urile tale idioate. Iti zic eu si sa iti intre bine in DIBLA AIA patrata! Catalin o fii avut el suflet mare, dar a omorat o fata, beat la volan cu 260/H. Acul s-a oprit la 240/h . In curba s-a intors la fetele din spate intrebandu-le daca le e frica de viteza si in momentul ala a calcat acceleratia la blana. Alea s-au speriat si si-au pus centura. Rezultatul il stie toata lumea.
        Zi-mi tu mie daca asta e un om asa cum il descrii tu. Te iei de toti care comenteaza impotriva lui, hai sa ma iau si eu de tine ca nu stii despre ce vorbesti. Criminalii se duc jos nu sus, asa ca Dumnezeu sa o ierte pe ea, ci nu pe el! Puteau fi 4 morti cel putin. Daca era o ruda de a ta in locul fetei aleia nu mai gandeai asa, cap sec ce esti. I-ai apararea lui Frisca, ca asta faceai probabil si inainte, un pupincurist la fel ca majoritatea de aici. Mi-a fost cunostinta, dar nu pot sa trec cu vederea ca a omorat un copil. L-ati urcat pe pilostrii atata, dar defapt nu a fost decat un hot, un desfranat, maniac, foarte foarte grandoman si la sfarsit criminal…. Astea sunt principalele lui caracteristici. A ajutat cu bani lumea pentru ca avea de unde si ii placea sa arate, asta nu inseamna ca avea suflet bun, paduchilor care sunteti… Oamenii buni fac fapte bune, nu fura, nu risca viata altora beti la volan! Si daca l-ai cunoscut stii ca nu a fost prima data cand l-a luat descarcerarea. Cand te joci cu focul te arzi, dar macar da-ti foc singur nu lua si pe altii cu tine

    • DREPTATEA

      Frisca Frisca…cat bine ai facut tu la toata lumea, cati veneau la tine sa le dai sa manance, sa le dai cate-o spaga…
      Dumnezeu sa te odihneasca!

      Stop — tu nu sti care e treaba ca lumea care se bucura ca a scapat de datotri, in fata se prefac si la spate rad 🙁

      Dar sa dea dumnezeu sa recupereze cineva bani de la totii si sa-i dea mamei lui ca e distrusa

      Inca o data DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE SI SA FACI PE LUMEA CE-A LANTA CE ITI PLACEA TIE SA FACI PRINTRE NOI

  73. Din pacate si fata care a ajuns in stare grava la spital s-a stins din viata acum cateva ore:(
    Odihneasca-se in pace!

  74. Marius Mocanu

    Dumnezeu sa-l ierte !

  75. Dumnezeu sa-l ierte!!! Om cu un caracter deosebit de societatea noastra. Condoleante familiei si celor care l-au iubit. 🙁

    • se spune ca de morti… numai de bine dar foarte mare dreptate ai ioane!!!incluzand si uciderea altor persoane nevinovate,foarte foarte deosebit de societatea noastra era caracterul lui.D-zeu sa-i ierte

      • Asta este o obiectie nepotrivita momentului da?! Nu esti tu in grad sa comentezi sortile destinului . Dumnezeu a vrut asa daca tu accepti sau nu .

        • nimeni nu comenteaza sortile destinului ci doar comentariile unora care vorbesc in sensul pozitiv de “un caracter deosebit de societatea noastra”.e mai bine ca totul sa se limiteze la un: “D-zeu sa-i ierte”,fara a-i mai numi pe unii ingerí si altii necunoscuti.

  76. super baiat,super om.
    Doamne Iartal…ca la toti ne vine randu

  77. Dumnezeu sa-l ierte

  78. dumnezeu sa-l ierte!

  79. Razvan Barbu

    Toti am fost cutermurati la auzirea acestei vesti. A fost un baiat bun cu un suflet de aur…. Dar se pare ca viata lui a fost prea scurta, mai avea foarte multe de realizat!
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
    Ccondoleante familiei!

  80. DOAMNE, CE AI AVUT IN CAP FRATELE MEU ? ? ? PFFFF

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.