Social

Casa Județeană de Pensii Teleorman / Noutăți legislative în domeniul pensiilor începând cu 01 ianuarie 2020

Având în vedere:

–        Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 06.01.2020;

–        Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

–        alte prevederi aplicabile în anul 2020.

Facem cunoscut următoarele:

  1. Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de:
  • 5.163 lei– în perioada 1 ianuarie – 8 ianuarie 2020 (conform Legii nr.47/2019);
  • 5.429 lei– începând cu data de 9 ianuarie 2020 (conform Legii nr. 6/2020).
  1. Cuantumul ajutorului de deces:
  • În perioada 1 ianuarie – 8 ianuarie 2020
  • 5.163  lei –   în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;
  • 2.582 lei– în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.
  • Începând cu data de 9 ianuarie 2020
  • 5.429 lei   –  în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;
  • 2.715 lei– în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

III.      În conformitate cu prevederile art. 138 și ale 138¹ din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cotele de contribuţii de asigurări sociale, sunt următoarele:

  • 25%– datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau  pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale;
  • 4%  – datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă;
  • 8% – datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă;
  • 21,25% – datorată de persoanele fizicecare realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Mențiune: În cazul acestor persoane fizice, angajatorii nu datorează cota de contribuţie de asigurări sociale pentru condiţii deosebite şi/sau condiții speciale de muncă.

Cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au încheiat contract de asigurare socială este de 25%.

 Cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 3,75% și este inclusă în cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, cu excepția persoanelor care desfășoară activități în sectorul construcții.

Conform prevederilor HG nr. 935/2019 pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 2.230 lei;

  1. Nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate este de 704 lei.

 Valoarea punctului de pensie este de:

  • 1.265 lei – în perioada 1 ianuarie – 31 august 2020;
  • 1.775 lei – începând cu 1 septembrie 2020.
  1. Potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul indemnizației pentru însoțitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie.

În intervalul 1 ianuarie 2020 – 31 august 2020, indemnizația de însoțitor este de 1.012 lei.

 VII.     În anul 2020 indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, este de 1,41.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.