Politic

Carnavalul mincinoșilor

Sorin Ovidiu Bălan

Atunci când spunem „sărbătoare”, automat spunem şi „veselie”, „distracţie”. Nici sezonul rece nu face excepţie de la această regulă. Zicem „sărbătorile de iarnă” şi deodată începe distracţia. Personaje de carnaval ne fac să râdem, dar, din păcate,  pentru foarte scurt timp. Pentru că personajele nu sunt imaginare, ci reale, iar scenetele în care joacă ne afectează, din păcate, pe noi toţi.

Ce ziceţi de un asemenea schimb de replici:

–         Crin Antonescu şi-a minţit colegii.

–         Nu-i permit lui Ponta să mă facă mincinos. Eu nu am fost niciodată dovedit mincinos.

–         Au fost de faţă la USL cel puţin douăsprezece persoane care au văzut.

–         Sunt îngrijorat de declaraţiile premierului. Cădem în misticism. Douăsprezece persoane…

Şi multe altele asemenea. Cine are dreptate în acest duel al declaraţiilor? Niciunul dintre protagonişti. Nici măcar oamenii din partidele pe care le conduc. După ce marţi au fost votate schimbările din Codul Penal, care au stârnit un scandal internaţional, fiecare a încercat să scape.

Mai întâi cei doi lideri, care au declarat senini că nu au ştiut nimic. Aici cred că avem o gravă problemă. Ori cei doi capi sunt de fapt nişte marionete care habar nu au ce se întâmplă în ţara pe care o conduc, ori au ştiut şi atunci sunt doi mincinoşi. După modelul: „Cum e turcul, şi pistolul”, şi parlamentarii USL au năvălit pe ecranele televizoarelor să spună că ei nu au nici o vină.

Dostoevsky a rostit cândva cu modestie: „Noi toţi ne tragem din „Mantaua” lui Gogol”.

Vă mai amintiţi de fostul preşedinte Ion Iliescu, care, nevoit să se întâlnească cu Regele Mihai în timpul celui de-al doilea mandat a spus că preşedintele din mandatul trecut nu i-a permis regelui să vină în ţară. A uitat că mandatul trecut era al unuia, Ion Iliescu, care nu avea nici o legătură cu Ion Iliescu cel care vorbea.

La fel şi parlamentarii de acum. Spun că nu ei au votat aceste legi. Atunci, dacă nu ei, poate parlamentarii USL, care nu au nici o legătură cu parlamentarii PSD şi PNL.

Nu-i aşa că ei toţi, se trag din rubaşca lui Iliescu?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.