Social

Canicula a ţinut ambulanţele pe drumuri – Peste 380 de teleormăneni au avut nevoie de salvare la început de săptămână

Avalanşă de solicitări la Serviciul de Ambulanţă Teleorman în primele zile ale acestei săptâmâni, când judeţul a fost invadat de valul de caniculă. În 48 de ore, echipajele de pe ambulanţe au intervenit în peste 380 de cazuri, cele mai multe având ca şi cauză efectele caniculei.

“Echipajele din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman au avut foarte multe de lucru în aceste zile caniculare”, a declarat asistentul şef al SJA Teleorman, Cristian Popescu, care a precizat că media solicitărilor la ambulanţă pe zi este de 150 de solicitări, luni şi marţi această medie fiind depăşită cu 25-30%. Zeci de apeluri venite pe 112 au pus în mişcare ambulanţele pregătite să intervină în orice situaţie. De la capătul firului, oamenii disperaţi au cerut ajutorul medicilor pentru a le acorda primele îngrijiri medicale.

Astfel, luni, 200 de teleormăneni au solicitat ajutor medical de urgenţă, iar marţi, deşi, teoretic, a fost mai cald, numărul apelurilor la salvare a fost mai mic, 185 de persoane au apelat Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Cele mai multe apeluri au venit din partea pacienţilor cronici, paleta afecţiunilor fiind diversificată, respectiv au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă persoanele cu afecţiuni cardiace, cei mai mulţi dintre suferinzii de boli de inimă necesitând asistenţă medicală pentru hipertensiune arterială, accidente vasculare cerebrale sau dureri toracice. Alte afecţiuni pentru care s-a sunat la 112 au fost durerile abdominale sau de spate, precum şi copii bolnavi. Potrivit lui Cristian Popescu, numărul micuţilor care au ajuns de urgenţă la spital a fost destul de mare în cele două zile, 30 de copii acuzând dureri abdominale puternice, însoţite de diaree şi febră. Acesta a mai adăugat referitor la numărul copiilor bolnavi, că în ultimele zile a crescut numărul solicitărilor la ambulanţă pentru enterocolite. De asemenea, în cele două zile caniculare s-a întâlnit şi un caz de lipotimie, la un bărbat din Alexandria, care pe caniculă a rămas în pană cu motocicleta şi a ales să împingă mijlocul de transport. Din cauza efortului depus pe caniculă, bărbatul a căzut în stradă, însă nu a necesitat spitalizare, acesta fiind pus repede pe picioare de medicii de la ambulanţă.

Medicii vin şi cu sfaturi pentru teleormăneni, mai ales în zilele caniculare, chiar dacă deocamdată nu s-au emis alte avertizări de caniculă, şi anume să poarte haine de culoare deschisă, să aibă capul acoperit şi să consume multe lichide. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.