Sport

Campionatul judeţean – Se anunţă un sezon spectaculos

Prima parte a campionatului judeţean 2013-2014, Liga a 4-a, a fost considerată de toată lumea drept cea mai spectaculoasă competiţie după foarte mulţi ani. Pe lângă spectacolul asigurat de echipe, prin multele rezultate surpriză şi multe jocuri echilibrate, s-a remarcat nivelul crescut al jocurilor. Prezenţa echipelor din oraşe – Roşiorii de Vede, Videle, Alexandria sau Zimnicea – dar şi preocuparea arătată de echipele din mediul rural, ca o consecinţă a schimbărilor de mentalitate în acest fenomen, au ridicat mult calitatea echipelor în teren. Nu doar fotbalistic s-a îmbunătăţit nivelul, ci şi disciplinar, dar mai ales organizator. Preocuparea pe care AJF Teleorman a arătat-o către segmentul organizatoric al meciurilor, către fairplay şi sportivitate.

Că va fi un retur “de foc”, în care orice se poate întâmpla atât la vârful clasamentului, cât şi la retrogradare, este ştiut (iar acest subiect îl vom aborda pe larg în zilele următoare). Dar, toată lumea vorbeşte tot mai des depre obiectivul major pe care îl reprezintă câştigarea campionatului judeţean – promovarea în Liga a 3-a, după disputarea barajului de promovare. Aceasta este, de fapt, “piatra de încercare” pentru campioana judeţeană, iar de patru ani de zile teleormănenii n-au mai cunoscut gustul succesului. De aceea, nivelul crescut al actualului sezon poate reprezenta cheia promovării în Liga a 3-a a campioanei din Teleorman din vara anului 2014; dar, ce va fi atunci, vom afla la momentul potrivit, iar subiectul îl vom discuta pe larg în perioada următoare.

La final de sezon, să reamintim configuraţia clasamentului Ligii a 4-a, ediţia 2013-2014, după turul de campionat:

Clasament

1. Sporting Roşiori                             15      12      3        0        42-8   39 (15)

2. Pamimai Videle                     15      11      3        1        38-7   36 (12)

3. FCM Alexandria                             15      11      2        2        56-12 35 (14)

4. Unirea Brânceni                     15      8        6        1        19-7   30 (6)

5. Unirea Ţigăneşti                    15      8        3        4        31-22 27 (6)

6. Astra Plosca                          15      8        2        5        30-22 26 (2)

7. VN Olteni                              15      7        5        3        24-24 26 (2)

8. Dunărea Zimnicea                  15      6        2        7        20-28 20 (-1)

9. Ajax Botoroaga                     15      5        3        7        20-22 18 (-3)

10. Udinese Uda Clocociov       15      4        4        7        15-21 16 (-5)

11. Metalul Peretu                     15      3        3        9        17-30 12 (-9)

12. Rapid Buzescu                    15      3        3        9        22-41 12 (-12)

13. Spicpo Poroschia                15      3        2        10      16-36 11 (-13)

14. Voinţa Saelele                     15      3        2        10      19-39 11 (-10)

15. FC Traian                           15      2        3        10      19-43 9 (-12)

16. Tineretul Suhaia                   15      2        3        10      15-38 9 (-15)

 

Şi, pentru că spectacolul este reprezentat în principal de goluri, să punctăm că primii clasaţi în ierarhia golgheterilor sunt următori:

1 . Cătălin Alexandru Bădăuţă (FCM Alexandria) – 13 goluri;

2-3. Cristian Pârjolea, Florin Radu (ambii FCM Alexandria) – 11 goluri;

4. Horaţiu Lascu (Rapid Buzescu) – 10 goluri;

5. Constantin Bârsan (Sporting Roşiorii de Vede) – 9 goluri.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.