Eveniment

Campionatul judeţean de fotbal în sală – S-au stabilit semifinalistele competiţiei din acest an

sala 1După cinci etape disputate până acum, campionatul judeţean de fotbal în sală şi-a desemnat duminică echipele calificate pentru faza semifinală a întrecerii. Din cele 12 echipe participante la campionat, doar patru vor continua în penultimul act al competiţiei, respectiv primele două clasate în cele două grupe. Unirea II Ţigăneşti şi Dunărea Turris Turnu Măgurele din grupa A, respectiv Universitatea Alexandria şi Unirea I Ţigăneşti din grupa B, sunt cele patru echipe calificate pentru semifinale, care au demonstrat că pot emite pretenţii la titlul judeţean în acest an. Ar mai fi echipa Sporting Roşiorii de Vede, care a arătat că este între favoritele competiţiei, însă problemele de lot ale echipei (jucătorii sunt angrenaţi în pregătirea sezonului pe iarbă) au împiedicat jucătorii să poată onora întrecerea pe tot parcursul ei.

Odată stabilite semifinalistele şi jocurile fazei următoare, rămâne de văzut care va fi programul ultimei zile din competiţie (astăzi va fi stabilit calendarul acestora), de sâmbătă, 23 februarie a.c.

Rezultatele înregistrate în etapa a 5-a (ultima) din faza grupelor campionatului judeţean de fotbal în sală.

Grupa A

– Dunărea Turris Turnu Măgurele – Sporting Roşiori 1-0;

– Avântul Bragadiru – Metalul Frăsinet 9-12;

– CS Nanov – Unirea II Ţigăneşti 5-17.

Clasament

1. Unirea II Ţigăneşti                 5        4        1        0        38-12           13

2. D. Turris Turnu Măgurele      5        4        0        1        22-16 12

3. Metalul Frăsinet                     5        2        2        1        29-25 8

4. Sporting Roşiorii de Vede     5        2        1        2        16-18           7

5. CS Nanov                           5        1        0        4        25-47           3

6. Avântul Bragadiru                 5        0        0        5        16-38           0

Grupa B

– Rapid Buzescu – Atletic Orbeasca 7-19;

– Unirea I Ţigăneşti – Ajax Botoroaga 4-2;

– CS Vârtoape – Universitatea Alexandria 2-6.

Clasament

1. Universitatea Alexandria        5        5        0        0        17-5   15

2. Unirea Ţigăneşti                    5        3        1        1        30-14 10

3. Ajax Botoroaga                    5        3        0        2        24-23           9

4. CS Vârtoape                         5        2        1        2        24-25           7

5. Atletic Orbeasca                             5        1        0        4        34-28 3

6. Rapid Buzescu                      5        0        0        5        14-49           0.

Ca urmare a ultimelor rezultate şi a clasamentelor finale din faza grupelor, programul jocurilor din semifinalele competiţiei este următorul:

– Unirea II Ţigăneşti – Unirea I Ţigăneşti;

– Universitatea Alexandria – Dunărea Turris Turnu Măgurele.

Semifinalele şi finala ediţiei din acest an a campionatului judeţean de fotbal în sală sunt programate pentru sâmbătă, 23 februarie, la Sala sporturilor din Alexandria.

 

Arbitrii n-au avut probleme

Pe parcursul primei faze a campionatului judeţean de fotbal în sală, numărul spectatorilor prezenţi la jocuri a fost destul de mare, mai ales la jocurile considerate decisive pentru clasamentele celor două grupe. În privinţa arbitrajului, cu foarte mici excepţii, echipele n-au avut motive să fie nemulţumite, iar deciziile au fost acceptate de toţi cei prezenţi. Au arbitrat până acum la ediţia din acest an a campionatului de fotbal în sală Alexandru Băjan (Videle), Cristina Babadac, Ionuţ Babadac, Aurel Peia, Cătălin Ancu, Cristian Frăsineanu (toţi din Alexandria).

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.