Campanie DSP Teleorman / DONAREA DE SÂNGE – „Împreună putem salva vieți”

    Directia de Sanatate  Publica Teleorman deruleaza in perioada 27 – 31 iulie 2020, campania  judeteana de informare , comunicare si constientizare  ,,IMPREUNA PUTEM SALVA VIETI!”

Sanatatea este un drept fundamental al omului, este acea stare de bine bio-psiho-sociala si spirituala, descriind  nu doar absenta bolii, ci si capacitatea persoanei de a se integra cu succes in viata familiala, profesionala si sociala.

Scopul campaniei: cresterea nivelului de informare si constientizare a populatiei generale cu referire la importanta donarii de sange – actiune umanitara  de impreuna simtire cu semenii nostri aflati in suferinta.

Obiectivul campaniei: un numar cat mai mare de donatori de sange, astfel incat sa fie acoperite nevoile transfuzionale cu acest produs biologic in spitalele din Teleorman.

Argumente in sustinerea campaniei:

1) cresterea cererilor de produse sanguine in unitatile spitalicesti din judet, concomitent cu reluarea internarilor bolnavilor cronici;

2) scaderea accentuata a numarului de donatori, incepand cu decretarea starii de urgenta si continuand in perioada lunilor urmatoare;

3) necesitatea revenirii la normalitatea vietii sociale, prin intreprinderea de actiuni de solidaritate fata de persoanele aflate in suferinta.

Conditii de admisibilitate la donarea de sange:

– varsta cuprinsa intre 18 – 60 de ani

– greutatea peste 50 de kg.

– puls regulat ( 60-80 pulsatii/ minut)

– tensiune arteriala normala

– fara interventii chirurgicale in ultimele 6 luni

– femeile sa nu fie gravide, lauze sau in perioada de menstruala

– sa nu fi consumat grasimi sau alcool in ultimele 48 de ore

– sa nu fie sub tratament pentru HTA, boli cardiace, hepatice, renale, psihice,endocrine

– sa nu aiba sau sa fi avut una din urmatoarele boli: hepatita, sifilis, tbc, malarie, boli psihice, epilepsie si alte boli neurologice, ulcer, bruceloza, diabet, boli de inima, psoriazis, vitiligo, miopie (peste -6 dioptrii), cancer.

Direcţia de Sănătate Publică Teleorman, prin Compartimentul de Evaluare si Promovare a Sanatatii, in parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguina Teleorman si în colaborare cu reţelele de asistentă medicală comunitară si medicina de familie, va coordona actiunile ce se vor desfasura pe parcursul acestei campanii de sensibilizare a populatiei aflate in esantionul eligibililor la donarea de sange, sperand sa avem succes in demersurile noastre .

Nu toti putem dona bani, dar toti putem opta pentru a dona sange.

Ne intalnim la donare!

                   

Leave a Comment

*

code