Social

Căminele pentru persoane vârstnice din judeţ au primit 700 de milioane de lei la rectificarea bugetară

Guvernul a aprobat miercuri, 10 august, prima rectificare bugetară din acest an, care prevede atât creşterea veniturilor, cât şi a cheltuielilor cu 3 miliarde de lei. Aproape două treimi din sumele suplimentare se vor duce pe ajutoare, alocaţii şi pensii speciale, iar cea mai mare creştere o vor avea cheltuielile de asistenţă socială.

În ceea ce priveşte judeţul Teleorman, sumele de bani primite de la Guvern la rectificarea bugetară vor merge către plata finanţării drepturilor prevăzute de Lega 85/2016 şi a restanţelor aferente titlurilor executorii din învăţământ, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de funcţionare a centrelor pentru persoanele vârstnice.

Astfel, pentru plata contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară a fost alocată suma de 647 mii lei, pentru pentru plata restanţelor aferente titlurilor executorii ce trebuiau plătite până la data de 31.12.2015 a fost alocată suma de 5 mii lei, în timp ce pentru învăţământul special şi centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională au fost alocaţi 110 mii lei.

De asemenea, se mai arată în proiectul Ordonanţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016, pentru plata drepturilor personalului didactic pensionat, care este îndreptăţit să primească diferenţe salariale pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011, judeţului Teleorman i-a fost alocată suma de 82 mii lei, în timp ce finantarea cheltuielilor de funcţionare a căminelor pentru persoane vârstnice aduce judeţului Teleorman 70 de mii de lei la rectificarea bugetară.

De asemenea, pentru implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, judeţului Teleorman i-a revenit suma de 312 mii lei. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.