Politic

Cacealmaua de la Prefectură

Schimbarea prefectului Zorinel Niculcea, un prefect şters şi nepregătit pentru un asemenea post cu directorul său de cabinet, un om şi mai nepregătit pentru această funcţie, atît profesional, cît şi politic, respectiv Marin Cune, şi retragerea lui la doar 5 zile pentru neîndeplinirea condiţiilor cerute de postul de înalt funcţionar public, este nu numai o decredibilizare a funcţiei, dar şi o notă proastă pentru cei care l-au promovat, începînd de la  conducerea PNL Teleorman şi pînă la cea a Ministerului care i-a verificat şi i-a admis dosarul de cadre. Este o cacealma pe care atît minstrul Stroe, cît şi primul ministru care a semnat ambele hotarîri au admis-o fără să tragă la răspundere pe cei vinovaţi de o asemenea cacealma. Zorinel Niculcea a mai fost prefect, se ştia ce poate, de ce a mai fost pus? Marin Cune este de mult în PNL, era bine cunoscut ce poate şi ce pregătire are. De ce a fost promovat într-o funcţie care îl depăşea? Cei ce l-au scos în faţă ar trebui acum să-şi asume necondiţionat eşecul şi să-şi primească sancţiunea meritată. Toţi primarii din judeţ au spus despre Zorinel că este slab şi nu i-a ajutat cu nimic. Tocmai de aceea, nu trebuia schimbat cu Marin Cune, ci cu un om cu adevărat competent pentru această funcţie. Marin Cune era catalogat de primari ca şi un funcţionar care te duce cu vorba, promite, dar nu face nimic. Sigur, pînă la urmă nu mai are nici o importanţă ce s-a întîmplat. În România este posibil orice, chiar şi o asemenea cacealma, dacă va fi şi singura. Pentru că urmează numirea unui alt prefect, care la acest moment este greu de bănuit cine ar putea fi. Vrem să credem că nu vor reveni Zorinel şi Marin Cune, fiecare pe postul avut pîna la cacealmaua din aceste zile. Ar fi poate ultimul lucru care s-ar mai putea întîmpla în România. Nu se poate spune că PNL nu are oameni pregătiţi pentru o asemenea funcţie, dar nu toţi sînt agreaţi de cei care hotărăsc acest lucru. În Teleorman sînt patru înalţi  funcţionari publici care ar putea fi luaţi în discuţie, respectiv, Adrian Bîţă, jurist de la PSD, Ionel Izină, de la PNL, iarăşi Zorinel Niculcea, de la PNL, Victoriţa Diaconu, jurista de la PDL, dar agreată de-a lungul timpului ca subprefectă de PNL şi probabil chiar Teodor Niţulescu, de departe singurul prefect de care teleormănenii au ştiut că există, într-adevăr, pe acest post în cele două mandate pe care le-a avut. Sigur, este greu de presupus, dacă nu chiar exclus, că Victoriţa Diaconu ar putea intra într-o asemenea discuţie, chiar şi în perspectiva unei alianţe PNL- PDL, undeva la anul viitor. Nici Izină nu este agreat de penelişti, aşa că “o să cadă măgăreaţa” tot pe Zorinel? Oricum, ce s-a întîmplat în aceste zile, este o bîlbîială total neprofesionistă. Să sperăm că nu va fi şi în continuare tot aşa… P.S. – Dacă se va ajunge, totuşi, la renegocieri între PNL şi PSD, în sensul să ia PSD-ul postul de prefect şi să cedeze, eventual, postul vacant de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, s-ar găsi mai uşor un înlocuitor care să corespundă condiţiilor impuse de funcţie. Ce bun era acum actualul parlamentar Vali Boboc… (Gh.P.)

One Comment

  1. Bobocel

    Da, ce bun era BOBOC-ul care acum a devenit o gasca grasa si buna de jumulit.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.