Social

Burse mai mici pentru elevii alexăndreni

Consiliul local al municipiului Alexandria a aprobat săptămâna aceasta cuantumului burselor care vor fi acordate în semestrul I al anului şcolar 2013-2014 elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul reşedinţă de judeţ.

Potrivit documentului, cuantumul burselor de performanţă care se vor acorda elevilor care au obţinut un premiu la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor organizate de Ministerul Educaţiei, pentru cei care s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educaţiei pentru competiţiile internaţionale şi pentru cei care au obţinut premii la etapele naţionale ale concursurilor cultural artistice, cu caracter sportiv sau tehnico ştiinţific, a rămas acelaşi comparativ cu anul trecut, respectiv 100 lei.

Situaţia se schimbă însă pentru bursele de merit acordate tuturor elevilor din unităţile de învăţământ alexăndrene cu media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, acestea fiind reduse cu 15 lei comparativ cu anul şcolar trecut. Astfel, elevii din acestă categorie vor primi burse de doar 70 de lei. Burse mai mici vor primi şi elevii proveniţi din familii cu un venit mediu lunar mic,cu condiţia să fi avut media generală peste 7 şi nota 10 la purtare în semestrul anterior, bursa de studiu acordată acestei categorii fiind diminuată de la 70 de lei la 50 de lei. La fel se întâmplă şi cu bursele de ajutor social acordate la cerere unor copii din categoriile defavorizate (orfani, bolnavi etc.) al căror cuantum a fost redus de la 60 de lei cât a fost anul trecut la 40 de lei.

Acordarea burselor de performanţă, de merit, de studiu sau ajutor social elevilor de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar este reglementată de Legea 1/2011, legea educaţiei naţionale, însă potrivit aceleiaşi legi cuantumul burselor este stabilit de consiliul local. Cheltuielile cu bursele elevilor din învăţământul preuniversitar de stat fac parte din finanţarea complementară care se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ respective.

Proiectul privind aprobarea cuantumului burselor care vor fi acordate în semestrul I al anului şcolar 2013-2014 elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Alexandria în forma prezentată nu s-a bucurat de acordul tuturor consilierilor locali. Consilierul PDL, Alexandru Neacşu, profesor la unul dintre liceele alexăndrene de prestigiu, a propus majorarea cu 50% a burselor de performanţă, amendamentul acestuia fiind însă respins de majoritatea consilierilor. În final, proiectul a trecut în forma iniţială cu 14 voturi pentru şi 4 abţineri. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.