Social

Burse de ajutor social pentru 56 de copii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alexandria

Monica DUMITRESCU

Consiliul Judeţean Teleorman a aprobat, la începutul acestei săptămâni, acordarea unui număr de 56 de burse de ajutor social pentru elevii care frecventează cursurile Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alexandria. Cuantumul burselor care vor fi acordate pe semestrul al doilea al anului şcolar în curs, inclusiv pe perioada vacanţei şcolare, este de 40 lei/lună/elev.

Cele mai multe burse, 35, sunt pentru elevi din mediul rural, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu. 15 din totalul burselor de ajutor social acordate sunt pentru elevi orfani sau care se află în evidenţa dispensarelor şcolare cu boli grave. (TBC, diabet, boli maligne, sindrom de malabsorbţie grav, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică etc.).

Alte şase burse de ajutor social au fost acordate pentru copii proveniţi din familii care îndeplinesc condiţiile prevăzute în OMECTS nr. 5576/2011, respectiv nu au realizat un venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie şi nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 20 000 mp, în zonele colinare şi de şes, şi de 40 000 mp, în zonele montane.

În vederea obţinerii burselor de ajutor social, elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori au depus la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învăţământ o cerere însoţită de acte care dovedesc că îndeplinesc condiţiile de acordare a bursei de ajutor social.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.