Sport

Brânceni – Ştefăneşti 0-2 – Unirea Brânceni părăseşte onorabil Cupa României

Al doilea joc al sezonului pentru Unirea Brânceni în competiţia eliminatorie Cupa României s-a încheiat cu o înfrângere, împotriva echipei CS Ştefăneşti. Deşi publicul local a venit în număr mare la stadionul comunal, sperând să vadă al doilea succes al echipei din Brânceni în faţa unei formaţii de eşalon superior, lucrurile n-au stat la fel ca în primul tur (2-1 cu Concordia II Chiajna). Echipa din Ştefăneşti a luat jocul în serios, nu s-a menajat, dar replica gazdelor a fost una pe măsură, astfel că diferenţele dintre combatante au fost foarte mici. Implicit, jocul a fost unul tacticizat, în care doar experienţa superioară a câtorva din jucătorii oaspeţi a făcut diferenţa şi pe tabelă. După un gol primit în prima repriza, gazdele din Brânceni au avut şansa lor, mai ales pe final de meci, când Daniel Nica s-a aflat singur cu portarul în faţă, dar n-a reuşit să înscrie. Iar golul desprinderii oaspeţilor, din al doilea minut de prelungire, doar a contat pentru statistică. “Ce pot să spun, sunt mulţumit de evoluţia băieţilor, i-am felicitat pentru modul în care au jucat, au alergat, s-au dăruit, mai ales că a fost foarte cald. Câteva probleme în jocul nostru, speculate de o echipă exerimentată, totuşi, a fost pe locul 3 în Liga a 3-a, şi un ghinion al nostru, ne-au privat de un rezultat pozitiv. Eu cred că meritam chiar promovarea, dar şi oaspeţii au jucat atât cât să se califice. Dar nu suntem supăraţi, ne-am jucat şansa şi am făcut-o onorabil”, a spus după joc antrenorul echipei din Brânceni, Marian Botea.

Pentru Unirea Brânceni au jucat în meciul de miercuri următorii: F. Olteanu, G. Popa, I. Grosu, A. Magureanu, M. Gheorghe, C. Desculţu, D. Voicilă, M. Mitran, F. Răuţă, S. Drăgan, D. Nica; au mai intrat C. Vasile, C. Ionică, A. Ilie.

B. Pană

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.