Social

Blestemul mâncatului la cantina socială se transmite din generaţie în generaţie

DSCF1070Carmen Dumitrescu

La Cantina Socială din Alexandria vin în fiecare zi peste 150 de persoane. În privirile lor se citeşte resemnarea. Unii sunt deja la a doua generaţie de beneficiari, pentru că mâncatul la cantină se moşteneşte. E ca un blestem. Poţi să-l abordezi cu detaşare sau cu furie. Cei furioşi nu te privesc niciodată în ochi. Îţi spun doar, printre dinţi, că nu vor să vorbească. Că nu-i interesează niciun fel de curiozitate, ei sunt acolo ca să îşi ia mâncarea, nu ca să poarte discuţii filosofice despre soartă, neputinţă sau sărăcie. Alţii, resemnaţii, te lasă chiar să-i fotografiezi. O fotografie sau câteva cuvinte despre neputinţă nu pot schimba lucrurile cu nimic. Nici în bine, nici în rău… Aşa că-şi spun povestea, în timp ce îşi aliniază pe măsuţa din cantină recipientele din plastic, pe care le spală seara acasă sub jetul rece de apă, mulţi dintre ei neavând nici măcar detergent de vase în arsenalul bunurilor casnice.

Hrană de 6 lei pe zi

Suntem adeseori prea ocupaţi ca să ne gândim la cât de multe avem. Şi rareori conştientizăm că printre noi sunt oameni care trăiesc în fiecare zi cu hrană în valoare totală de 6 lei. Probabil că pentru unii dintre noi informaţia poate fi chiar puţin şocantă, mai ales că nu trebuie să fii extrem de cunoscător într-ale achiziţiilor culinare ca să ştii că de 6 lei nu poţi cumpăra decât o pâine, un iaurt şi o eugenie. Dar se spune că nevoia te învaţă să faci faţă celor mai grele dintre situaţii şi că instinctul de supravieţuire poate avea finalităţi miraculoase. Călin Ion este şeful Cantinei Sociale, omul care intră în fiecare zi în contact cu problemele acestor oameni. El le cunoaşte suferinţa, dar ştie şi faptul că mulţi dintre ei s-au resemnat şi nu mai fac eforturi să se desprindă de starea în care se află, determinându-şi şi progeniturile să le urmeze exemplul: “De o masă la Cantina socială beneficiază, teoretic, oricare dintre beneficiarii legii venitului minim garantat. Cei care doresc nu trebuie decât să facă o cerere scrisă la primărie şi să se supună unei anchete sociale. Atât. În acest moment, cantina are un număr de 325 de asistaţi, 9 sau 10 dintre ei primind hrana la domiciliu pentru că nu se pot deplasa. Alocaţia de hrană se stabileşte prin hotărâre de guvern şi ea poate suferi modificări prin hotărâri ale consiliului local. Dar de ani de zile, suma alocată hranei acestor oameni este de 6 lei pe zi, sumă în care intră şi pâinea. Capacitatea cantinei este de 350 de locuri, dar ea s-a mărit recent, printr-o hotărâre a consiliului local cu încă 100 de locuri, pentru că numărul de cereri este în creştere alarmantă. Asta spune, evident, foarte multe despre nivelul de trai al alexăndrenilor”.

Un meniu la cantina socială este întotdeauna  deprimant. Deşi Ion Călin povesteşte că pânpă acum câţiva ani la Cantina Socială se mânca mai bine decât în sute de familii din Alexandria. Lucrurile s-au schimbat acum, pentru că nici măcar licitaţia pentru alimente nu s-a făcut iar resursele sunt pe sfârşite. Însă bucătăresele de la cantină fac tot posibilul ca în limita a 6 lei de persoană să pregătească cel puţin două feluri de mâncare. Joi, meniul pentru asistaţii social ai oraşului era compus dintr-o supă de legume şi pilaf de orez. La sfârşitul săptămânii, beneficiarii cantinei primesc doar hrană rece, constând în conserve, eugenii, biscuiţi, margarină sau gem. Pentru că în weekend, angajaţii cantinei au pauză.

În goană după sponsori…

Situaţia nu e deloc roz şi asta o spune chiar şeful cantinei, are înţelege că nu e normal ca oamenii care vin aici să nu poată consuma o masă gustoasă şi nutritivă. De aceea, caută în permanenţă sponsori. Cuvintele lui sunt grele şi dojenitoare pentru toţi cei care trăind bine în Alexandria uită de semenii lor care nu au beneficiat de prea multe şanse: “Eu nu fac altceva decât să mă gândesc mereu cum să găsesc resurse pentru oamenii ăştia. Şi nu cred că nu se pot găsi oameni care să poată oferi cantinei periodic cartofi, roşii, fasole, orez şi alte lucruri necesare. În oraşul ăsta sunt oameni care îşi fac cumpărăturile la Paris. Şi cu toate astea niciunul nu s-a învrednicit să aducă la cantonă un singur sac de cartofi. Am mai primit sponsorizări de la Crucea Roşie, pâine, făină, ceapă şi altele. Acum plec la Zimnicea unde un om de bine va dona 325 de pateuri şi 110 kilograme de cârnaţi. La Zimnicea trebuie să ajung pentru asta. În Alexandria nu e nimeni care să se ofere”.

Mâncatul la cantină, o tradiţie de familie

Pe de altă parte, Ion Călin vede de ani buni cum generaţiile de beneficiari ai cantinei sociale îşi transmit una alteia tradiţia lipsei de ambiţie. Mâncatul la cantină se moşteneşte din generaţie în generaţie, prin educaţie: “La noi se încurajează nemunca. Altfel nu-mi explic cum generaţiile de asistaţi se perpetuează. Mulţi dintre ei nu muncesc şi fac copii ştiind că îi creşte statul…”

Cantina e situată pe strada Policlinicii, în spatele Grădiniţei nr. 3 din Alexandria. Asistaţii vin la cantină potrivit unui program pe care îl stabilesc de comun acord. Se aşează liniştiţi pe o bancă lângă bucătărie şi aşteaptă să le vină rândul. Bucătăreasa le vorbeşte frumos şi le ştie poveştile. Mariana Matei este una din bucătăresele care încearcă să facă pentru asisteaţi o hrană cât de cât gustoasă şi nutritivă, având în vedere resursele limitate pe care le are la dispoziţie: “Eu îi cunosc cam pe toţi. Sunt peste 200 de oameni care vin aici zilnic. Mulţi dintre ei chiar sunt amărâţi. Noi încercăm să preparăm o hrană cât mai bună, dar adeseori nu prea avem cu ce să facem asta. Oricum, cred că majoritatea lor chiar depind de ceea ce primesc aici, de fapt, cred că hrana asta e singura pe care ei o mănâncă şi de aceea ne străduim să o facem cât mai bună”.

Aliniaţi pe banca de lângă bucătărie, asistaţii vorbesc între ei. Se cunosc de ani buni şi îşi ştiu problemele. Unii stau cu capul plecat. Nu vor să împărtăşească nimci cu nimeni. Au problemele prea mari ca să mai aibă şi chef să le discute. În schimb, Floarea Baba este foarte sociabilă şi mărturiseşte, fără niciun fel de problemă că fără masa de la cantină, moartea ar fi o certitudine. Familia ei este alcătuită din trei membri, toţi bolnavi şi neputincioşi. Iar posibilităţile de angajare în Alexandria sunt destul de mici. Din fericire, face tot posibilul să îşi ţină copila în vârstă de numai 17 ani în şcoală, pentru că numai şcoala ar mai putea schimba ceva în destinul celei mici, destul de bolnavă şi ea: “Sunt cel puţin 15 ani de când mănânc la cantină. Am 45 de ani. Sunt mulţumită că există această cantină, pentru că dacă nu era cantina, muream de foame. Ce vreţi? Omul sărac mănâncă de la cantină… Asta e. N-am alte venituri decât ajutorul social. Familia e formată din trei persoane. Soţul e bolnav de cancer, fata mea e şi ea bolnavă şi e doar un copil de liceu, are 17 ani… Eu sunt bolnavă… Suntem toţi trei bolnavi şi săraci. Aşa că mâncăm de la cantină, pentru că altă posibilitate nu avem. Serviciu nu găsim, bani nu avem. Uite mâncarea pe care o iau acum o păstrez pentru fată când vine de la şcoală. Asta e situaţia…”

Dobra Dulceanu îşi trimite nepoata în fiecare zi să îi ia mâncarea de la cantină. Mânâncă la cantină de mai bine de 30 de ani. Acum e bolnavă şi nu se poate deplasa, însă nepoata, în vârstă de 28 de ani îi face acest serviciu cu drag, mai ales că masa de la cantină mai reduce nivelul cheltuielilor familiei: “Eu vin să iau mâncarea pentru bunica mea. Am 28 de ani şi bunica m-a crescut. Ea acum e foarte bolnavă cu inima şi are şi probleme mari cu glanda tiroidă. Ea e mulţumită de mâncarea pe care o primşte de aici, oricum mâncarea e bună. Îi mai punem sare, dacă nu are gust. Eu vin în fiecare zi să iau mâncarea. Are şi ajutor social, că nu are pensie. Bunica are peste 30 de ani de când mănâncă la cantină.”

Printre cei care îşi aşteaptă rândul la porţia de hrană sunt şi copii. Un adolescent de numai 15 ani stă şi el alături de abonaţii la cantină şi spune că face acest lucru zilnic. De fapt, el ia hrana pentru întreaga familie, formată din trei fraţi mai mari şi părinţi. Au o situaţie materială proastă, dar copilul nu se plânge. Mâncarea îi place. Oricum nu are de ales: “Am 15 ani şi de cinci ani vin mereu aici. Mâncarea e bună. Părinţii mei mănâncă şi ei de aici. Mai am încă trei fraţi mai mari, dar de obicei mă trimit pe mine să iau mâncarea. Nu mi se pare că e înjositor, pentru că e un drept pe care îl avem. Îmi doresc foarte mult ca eu să mă angajez şi să nu mai fac aceste drumuri în fiecare zi, dar acum asta e situaţia…“

Mutiş Ion are 79 de ani şi vine în fiecare zi la cantină. Ia mâncare pentru el şi pentru soţia lui. Spune că altfel nu s-ar descurca. De altfel, toţi cei care iau hrana de la cantină sunt în această situaţie. Unii o declară, alţii nu… Dar adevărul e mereu acelaşi: mâncatul la cantina socială este esenţial şi chiar vital pentru unii. Cu puţină bunăvoinţă şi generozitate din partea unor oameni de bine, beneficiarii de asistenţă socială ar fi şi mai bine hrăniţi. Până la urmă, în situaţia lor, un cartof în plus sau o conservă poate face diferenţa între o zi bună şi una proastă. Sau între un copil sătul şi unul care pleacă la şcoală cu burta goală, ştiind că la întoarcerea acasă îl aşteaptă o caserolă cu apă fiartă în care plutesc două bucăţi de morcov şi câteva paste….

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.