Politic

BEJ Teleorman s-a completat cu reprezentanţii PNL şi UDMR

Biroul Electoral Judeţean constituit în vederea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor de pe 11 decembrie s-a completat cu reprezentanţii PNL şi UDMR, Octavian Ştefan Julea, respectiv Mihaela Cristina Modoran, se arată în procesul verbal încheiat pe 6 octombrie, cu ocazia completării Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 36 Teleorman, conform Deciziei nr. 3/04.10.2016 a Biroului Electoral Central.

“Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 36 Teleorman se completează cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului, şi care au formulat propuneri în data de 3 şi 4 octombrie 2016 conform prevederilor art.13 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 3/04.10.2016 a Biroului Electoral Central, cu următorii: Modoran Cristina Mihaela, reprezentant Uniunea Democrată Maghiară din România, Julea Ştefan Octavian, reprezentant Partidul Naţional Liberal”, se arată în procesul verbal încheiat pe 6 octombrie.

Decizia Biroului Electoral Central, prin care PNL Teleorman şi-a desemnat, în cele din urmă, reprezentantul în cadrul Biroului Electoral Judeţean, face trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 635/2016, care prevede că, în termen de 48 de ore de la data constituirii birourilor electorale de circumscripţie, însă cel mai târziu la data de 5 octombrie 2016, partidele politice parlamentare şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au un grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului trebuie să comunice, în scris, numele şi prenumele reprezentanţilor în birourile electorale de circumscripţie.

Aşadar, deşi fuseseră depăşite cele 48 de ore de la data constituirii Biroului Electoral Judeţean (30 septembrie), motiv pentru care, iniţial, comunicarea nu le-a fost luată în considerare, PNL Teleorman a comunicat numele şi prenumele reprezentantului până la data de 5 octombrie, astfel că s-a încadrat în termenul prevăzut în Hotărârea de Guvern invocată în decizia BEC.

(Violeta Mocanu)

One Comment

  1. Iar voi jurnalistii lui peste prajit imediat sariti si panicati electoratul ca PNL-ul ramane fara repezentant in BEJ.Eu zic sa numai fiti asa de panicarzi si sa va documentati mai bine inainte de a da stiri de cacat! Va spun eu, ca chiar daca nu exista acea Hotarare de Guvern tot se gasea o posibilitate de a le admite propunerea!Asa ca incercati si voi sa fiti jurnalisti dfar nu oricum ci profesionisti!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.