Sport

BC Teleorman Alexandria n-a confirmat transferurile – „Nu sunt decât discuţii, deocamdată!”

În ultimele zile s-a vorbit despre două transferuri făcute de clubul BC Teleorman Alexandria, respectiv despre cele două jucătoare (Carla Bartee şi Selena Kirberg), care ar fi semnat cu echipa alexăndreană. Aflat în pregătire cu lotul naţional U-15, antrenorul Mădălin Piperea a ţinut să facă unele precizările, vizavi de situaţia celor două sportive. De fapt, tehnicianul alexăndrean a ţinut să infirme transferurile respective, mai ales că, în cazul sportivei de origine germană, Selena Kirberg, nici nu a existat vreo discuţie pentru un eventual transfer.

“Am aflat şi noi că ar fi două jucătoare cu care am semnat, dar nu este aşa. Cel puţin, în cazul jucătoarei Kirberg, nici nu a fost vreo discuţie în acest sens, iar despre Carla Bartee pot spune că am avut unele discuţii, dar atât, deocamdată. Nu vreau să se înţeleagă greşit, dar situaţia în care suntem noi acum, fără o sală corespunzătoare în care să ne pregătim şi în care să jucăm meciurile, este una dificilă”, a declarat Mădălin Piperea.

One Comment

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.