Politic

Bătrâni din Ţigăneşti, duşi cu duba la Bucureşti pentru audieri în dosarul referendumului

foto 1Mai mulţi bătrâni din comuna Ţigăneşti s-au trezit la primele ore ale dimineţii de miercuri, 3 septembrie, cu dube ale Poliţiei la porţile caselor. Scopul  a fost de a-i însoţi pe aceştia, peste zece persoane, în vârstă şi afectaţi de boli destul de grave, pentru a depune mărturie, bineînţeles jurând cu mâna pe Biblie, la Bucureşti, la Înalta Curte de Casaţie, în dosarul referendumului din 2012. Este incredibil cum, la mai bine de doi ani de când s-a desfăşurat referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, odiseea tragică, pentru mulţi dintre aceşti oameni, continuă. Conform declaraţiilor unei bătrâne din Ţigăneşti, sunt extrem de speriaţi de ceea ce li se întâmplă, mai ales că majoritatea dintre ei nici nu prea înţeleg de ce trebuie să treacă prin tot acest calvar, episodul Referendum fiind pentru ei doar “o votare, ca atâtea altele, la care ne-am prezentat acolo la noi, la şcoala mare, ca să votăm. Noi suntem oameni cu frica lui Dumnezeu şi să ajungem să jurăm cu mâna pe Biblie fără să avem nici o vină, este strigător la cer. Şi acuma îmi tremură picioarele…”, a declarat cu lacrimi în glas una dintre femeile dusă cu forţa în “exodul referendumului”. (A.N.)

One Comment

  1. un TR-ist traseist !

    de ce sa fie „speriati” daca NU au votat ?
    vor spune ca NU au votat si basta ….
    se pare ca sunt SPERIATI altii care se simt cu musca pe caciula.
    ce ziceti ?

Dă-i un răspuns lui un TR-ist traseist ! Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.