Sport

Baschet, Under 16 – CSS Alexandria la al cincilea titlu naţional din palmares!

css 2Punct final în ediţia de campionat naţional la baschet Under 16 (sportive născute în 1998), în care CSS Alexandria s-a încununat cu încă un titlu naţional. Medaliile de aur obţinute în acest an au venit firesc, după o evoluţie foarte bună, în care alexăndrencele pregătite de Mădălin Piperea au dominat turneul final, au arătat că sunt superioare adversarelor (chiar dacă în unele situaţii talia nu le-a fost un aliat) şi, cel mai important, au vrut să câştige în faţa propriului public. Acest lucru avea să se întâmple, după o prestaţie în care s-a văzut determinarea jucătoarelor, jocul în echipă, dar şi individualităţile care s-au evidenţiat pe parcursul celor cinci zile de competiţie. Să menţionăm faptul că Alina Podar (cea mai bună jucătoare a turneului) şi Ioana Sandu (căpitanul alexăndrencelor, desemnată cel mai bun apărător) au fost nominalizatele echipei din Alexandria la finalul turneului, în cadrul festivităţii de premiere desfăşurate pe terenul Sălii Polivalente. Festivitatea a fost oficiată de comisarul federal Ioan Constantin (din partea Federaţiei române de baschet), Augustin Ioan (subsecretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului), Ştefan Cioacă (inspector şcolar în cadrul ISJ Teleorman) şi Emanoil Stoica (director al CST Alexandria).

css 3Lotul de jucătoare pe care antrenorul Mădălin Piperea le-a avut la dispoziţie pentru echipa CSS Alexandria au fost: Paula Militaru, Violeta Iana, Ioana Sandu, Teodora Manea, Alina Podar, Giulia Duşman, Lorena Candoi, Alina Roşu, Alexandra Afumatu, Eliza Ispas, Lorena Ţone.

Rezultatele obţinute de CSS Alexandria în cadrul turneului final al Campionatului naţional de baschet U-16 au fost:

* în grupe: CSS Alexandria – CSS Bega Timişoara 71-40; CSS Sibiu – CSS Alexandria 28-68; CSS Alexandria – CS Napoca Baschet Cluj Napoca 74-44;

* semifinale

– CSS Alexandria – CSU Cuadripol Braşov 65:42;

– ACS Champions – CS Napoca Baschet Cluj Napoca 54:58;

* meciul pentru locurile 3/4: ACS Champions Bucureşti – CSU Cuadripol Braşov 58:54;

* finala:             CS Napoca Baschet Cluj Napoca – CSS Alexandria 48:63.

Clasament final

1. CSS Alexandria

2. CS Napoca Baschet Cluj Napoca

3. ACS Champions Bucureşti

4. CSU Cuadripol Braşov

5. CSS Bega Timişoara

6. LAPI Dej

7. CS Phoenix LPS Galaţi

8. CSS Sibiu.

La sfârşitul turneului, au fost acordate câteva distincţii individuale, pentru sportivele care s-au evidenţiat prin evoluţiile lor.

– Echipa ideală a turneului (Best Five): Roberta Boţ (CS Napoca Baschet Cluj Napoca), Ecaterina Armanu (CSU Cuadripol Braşov), Andreea Creţu (CS Phoenix LPS Galaţi), Diana Serrieh Zahra (CSS Bega Timişoara), Maria Ţicu (ACS Champions Bucureşti);

– coşgheterul turneului: Alina Podar (CSS Alexandria);

– cea mai tehnică jucătoare: Ecaterina Armanu (CSU Cuadripol Braşov);

– cea mai bună apărătoare: Ioana Sandu (CSS Alexandria);

– cea mai de perspectivă jucătoare: Maria Ferariu (CSU Cuadripol Braşov);

– MVP-ul turneului: Alina Podar (CSS Alexandria).

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.