Sport

Baschet, Cupa României – Încă o dispută Alexandria vs. Cluj Napoca

Programarea fazei optimilor de finală ale Cupei României din baschetul feminin în această perioadă a fost aştepatată de toată lumea, mai ales că aceste jocuri sunt primele după mai bine de patru luni de zile. În această fază a competiţiei, echipele CS Baschet Alexandria şi Universitatea Cluj au decis ca cele două manşe ale competiţiei să se dispute doar la Alexandria; jocul tur s-a disputat aseară, la Sala sporturilor (de la ora 18.00), iar returul este programat azi, de la ora 12.00, tot în Polivalentă. “Am stabilit de comun acord cu cei din Cluj să jucăm ambele meciuri la Alexandria, evităm astfel o deplasare la începutul săptămânii viitoare, care însemna şi o cheltuială suplimentară, dar şi oboseală pentru sportive”, a declarat Călin Voicu, director executiv în clubul din Alexandria. Disputarea celor două manşe la Alexandria a fost acceptată şi de federaţie, care de asemenea a dat ok şi pentru o altă partidă, Nova Vita Târgu Mureş – CSM Satu Mare, să se joace în nordul ţării.

În aceste condiţii, meciul retur al optimilor Cupei României, dintre CS Baschet şi Universitatea Cluj, se va disputa azi, cu începere de la ora 12.00, la Sala sporturilor; celelalte întâlniri retur ale acestei faze se vor disputa la datele stabilite între echipe, de comun acord.

Cât priveşte campionatul Diviziei A, acesta începe sâmbătă, 22 septembrie, iar jocurile se vor disputa normal, pe terenul echipelor considerate gazdă (a picat varianta terenului neutru), iar CSB Alexandria va juca în deplasare, la Satu Mare. (B.Pană)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.