Eveniment

Bărbatul din Cernetu care și-a violat fiica, condamnat la 8 ani cu închisoare

Acestuia i-au fost interzise unele drepturi, printre care cele părintești și dreptul de a comunica cu victima

În luna iunie, în comuna Cernetu, un caz tulburător de viol cutremura comunitatea locală. Un tată a abuzat sexual de fiica sa de 14 ani. După ce fata a povestit unei femei din comună că a fost violată de propriul tată, acesta a fost reținut de polițiști și arestat preventiv pentru viol.

Pe data de 9 decembrie 2016, magistrații Judecătoriei Alexandria au decis condamnarea inculpatului Gheorghe Dragne, cu domiciliul în comuna Mârzănești, sat Cernetu, judeţul Teleorman, cetățean român, studii șapte clase, fără ocupație, fără antecedente penale, la 8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de “viol în formă agravată. De asemenea, instanța interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale sau după considerarea ca executată a acesteia, exercitarea unor drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea și dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată. Instanța interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, de la rămânerea definitivă sentinței şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

De asemenea, magistrații su dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul Dragne Gheorghe Marian, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, de către organele de poliţie cu competenţe speciale în această materie. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.