Eveniment

Bărbat din Alexandria, cercetat şi inculpat într-un dosar de trafic de minori

arestatTribunalul Teleorman a trimis după gratii, pentru 30 de zile, un bărbat din Alexandria, cercetat pentru trafic de minori. Acesta a fost inculpat într-un dosar privind traficul de minori, fiind acuzat în baza art. 211 alin. 1) şi 2), respectiv Articolul 211 Traficul de minori Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile alin. (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi şi alin. (2) Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În acest caz, Tribunalul Teleorman a admis “propunerea Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Teleorman (…) dispune arestarea preventivă a inculpatului Vlad Radu Laurenţiu, pe o durată de 30 de zile, de la 24 octombrie 2014 la 22 noiembrie 2014, inclusiv” şi “(…) dispune emiterea mandatului de arestare preventivă faţă de acesta”, se arată în soluţia dată de Tribunalul Teleorman, din data de 24 octombrie. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.