Politic

Aura Ion, ce-ai căutat în avion?

Sorin Ovidiu Bălan

Au trecut mai bine de trei săptămâni de la accidentul aviatic din Munţii Apuseni şi tentativele de a da vina pe supravieţuitori şi pe cei care au murit au intrat într-o nouă fază. La două săptămâni de la tragedie, cazul a fost preluat de către Parchetul militar. Cum de şi-or fi dat seama abia după două săptămâni că în cauză este şi un militar, respectiv studenta Aura Ion, şi, conform legii, cauza trebuia instrumentată de la bun început de un parchet militar, nu se poate explica decât prin faptul că totul, în această întâmplare nefericită, se desfăşoară cu încetinitorul.

După atacul mai mult decât mârşav împotriva pilotului Adrian Iovan, făcut de un anume profesor la Universitatea Politehnică din Bucureşti, care, după ce a văzut ce efecte devastatoare împotriva lui au declanşat în opinia publică declaraţiile pe care le-a făcut, s-a dat la fund, refuzând să mai facă vre-un comentariu, a venit rândul Aurei Ion, studenta la medicină militară, decedată la cinci ore de la prăbuşirea avionului. Sau, dacă vreţi să măsurăm altfel timpul, cu o oră înainte ca salvatorii să ajungă la faţa locului.

Acum, în anchetă, s-a mai ivit o mare problemă. Aura Ion era studentă la medicină militară şi pentru a putea pleca în misiune, avea nevoie de acordul scris al comandantului. Cu alte cuvinte, Aura Ion nu avea ce să caute în avion.

Afirmaţia ni se pare mai mult decât îngrijorătoare şi vom încerca să o demolăm.

În primul rând, Aura Ion nu era în misiune, ci făcea voluntariat. Nu am auzit încă pe lumea asta că trebuie să iei aprobare ca să faci voluntariat.

În al doilea rând, s-a spus că ar fi trebuit să fie la acea oră la cursuri, nu în avion. Dar uite că se ivise această oportunitate la Oradea, iar tânăra studentă a vrut să se perfecţioneze în această latură grea şi, credem noi, de mare viitor a medicini: prelevarea de organe. Cursuri mai avea şi a doua zi, şi în săptămânile următoare, dar prelevare de organe, nu.

Poate că nu s-a înţeles prea bine şi trebuie să repetăm. Subiectul nostru, al oamenilor de rând, şi deci şi al anchetei oficiale, nu este cine şi ce aprobări avea să urce în avion. Ne doare cu adevărat să ştim, de ce s-a ajuns atât de târziu, după şase ore, la supravieţuitori. Dacă Aura Ion ar fi avut aprobare scrisă să plece la Oradea, credeţi că salvatorii ar fi ajuns mai devreme şi nu şi-ar fi dat cu stângul în dreptul atâtea ore?

Şi ar mai fi o întrebare: Dacă Aura Ion nu avea ce să caute în avion, atunci de ce a fost decorată şi avansată post-mortem în grad?

2 Comments

  1. Incercarea de a demola intrebarea ce a cautat in avion este usor subreda.Unde exista reguli trebuiesc respectate!Daca nu se intampla nenorocirea nu mai aparea nimeni sa-si apere pielea! Analizand din punct de vedere uman sigur ca poti respinge orice comentarii legate de prezenta ei acolo.Legal judecata trebuie impartita in doua:Neavand acordul comandantului ei, voluntariatul l-a facut pe riscul sau,iar incompetenta celor care nu au fost in stare sa ajunga in timp util la locul cu pricina este alta problema care nu trebuie trecuta cu vederea usor.Se pare ca unii au platit deja cu functiile, dar unii au fost protejati deee, stiti dvs. de cine.

  2. Mai nea S.O.B,eu zic s-0 lasi in pacea Domnului,acum ti-ai gasit timp pentru dezgropatul mortilor ?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.