Monica DUMITRESCU
Ministerul Educaţiei organizează un nou concurs pentru ocuparea unei funcţii vacante de inspector şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman şi a funcţiei vacante de director la Casa Corpului Didactic Teleorman, după ce la concursul organizat în acest sens, la începutul lunii iunie 2016, niciun candidat nu a promovat. Concursul se va desfăşura în perioada 19 septembrie-5 octombrie 2016.
Înscrierile la concurs se fac în perioada 22 august-4 septembrie, la Inspectoratul Şcolar Judeţean. La concurs se poate înscrie orice dascăl care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional; este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă; este personal didactic titular în învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor; are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani; a obţinut calificativul “foarte bine” în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent; are recomandare/caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs; nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală; este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; la data susţinerii concursului nu a împlinit vârsta standard de pensionare.
În prezent, cele două funcţii sunt ocupate de prof. Iuliana Stancu şi prof. Cristian Popescu, care au fost numiţi până la organizarea concursului.