Asociația de Părinți a Școlii Generale Nr.5 pune Alexandria pe harta Europe Code Week 2019

#meetandcode #codeEU #SAP4Good #AsociatiaTechsoup
Asociația de Părinți a Școlii Generale Nr.5 organizează ,,Ne jucăm învățând programare” evenimentul de programare și tehnologie în cadrul inițiativei Europe Code Week 2019, sprijinită de Comisia Europeană. Acesta se adresează elevilor din clasele IV- VI și se desfășoară în perioada 7-9 octombrie 2019, în incinta Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” Alexandria, în cadrul clubului de robotică al școlii.
Evenimentul ,,Ne jucăm învățând programare” este finanțat cu ajutorul inițiativei Meet and Code – https://www.meet-and-code.org/ susținută la nivel european de compania de software SAP. Meet and Code este coordonată de Haus des Stiftens gGmbH și rețeaua TechSoup Europe în 25 de țări europene și susține, pentru al treilea an consecutiv, evenimente de tehnologie și programare desfășurate în timpul Europe Code Week (5-20 octombrie 2019). În România, inițiativa Meet and Code este coordonată de Asociația Techsoup.
Săptămâna UE a programării este o inițiativă de bază care își propune să aducă programarea și competențele digitale la îndemâna tuturor într-un mod distractiv și antrenant.
Învățarea programării ne ajută să înțelegem lumea care se schimbă rapid în jurul nostru, să ne extindem înțelegerea cu privire la modul în care funcționează tehnologia și să dezvoltăm competențe și abilități pentru a explora noi idei și pentru a inova.
Evenimentul propune activități în cadrul cărora copiii vor învăța să programeze și să transforme cu ajutorul plăcuței Micro:bit obiecte obișnuite în obiecte inteligente.Prin acest eveniment ne dorim ca sa încurajam elevii din clasele IV,V,VI să se implice activ în folosirea tehnologiei pentru a rezolva probleme cotidiene. Elevii participanti vor fi asistati de catre voluntari- elevi care fac parte din clubul de robotică al scolii, care au experiență, utilizând si dezvoltând aplicatii cu Micro:bit. Activitatile se vor desfasura sub indrumarea doamnelor Mihaela Ciofalcă și Corina Voicu Popescu, care coordoneaza clubul de robotică din școală.În prima zi, copiii vor învață să utilizeze plăcuța Micro:bit, iar în zilele următoare, vor realiza un ceas inteligent, alarma pentru ghiozdane, Step Counter, Metronome,vor învăța să creeze muzică prin atașarea unui buzzer ,utilizand Make code si lucrand in echipa.
Învățarea prin descoperire, colaborarea și creativitatea vor fi stimulate prin activitățile în care elevii vor fi implicați. Realizarea de aplicații simple cu rezultat imediat va crește dorința elevilor de a crea aplicații mai complexe.
Comisia Europeană sprijină inițiativa Europe Code Week ca parte a strategiei sale pentru o piață unică digitală. În Planul de Acțiune pentru Educație Digitală, Comisia încurajează în special școlile să se alăture inițiativei, obiectivul fiind acela de a avea 50% din toate școlile europene implicate în promovarea digitalizării, până în anul 2020.
În România, 90 de evenimente de programare și tehnologie organizate de 75 de organizații non-profit au primit finanțare prin programul Meet and Code, în valoare totală de 27.000 EURO. Descoperiți mai multe detalii despre toate evenimentele Meet and Code din țară, aici – https://www.asociatiatechsoup.ro/blog/evenimentele-meet-and-code-2019.
Pentru cel de-al treilea an consecutiv, sub motto-ul ,,Empowering a Generation”, Meet and Code încurajează organizațiile nonprofit din toată Europa să contribuie la promovarea educației digitale, prin evenimente de programare sau de tehnologie dedicate copiilor și tinerilor cu vârsta între 8 și 24 de ani. Conform raportului “The Digital Skills Gap in Europe” al Comisiei Europene din 2017, 9 din 10 locuri de muncă vor necesita abilități digitale în viitorul apropiat.
Asociația Techsoup, Compania SAP, organizația non-profit germană Haus des Stiftens gGmbH și ceilalți parteneri ai rețelei TechSoup Europe sunt organizatorii inițiativei Meet and Code. Aceasta sprijină evenimente de tehnologie și programare în următoarele 25 de țări: România, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Anglia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Kazahstan, Macedonia, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Elveția, Ucraina, Belgia, Olanda și Portugalia.
Asociația Techsoup (https://www.asociatiatechsoup.ro) creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.

Leave a Comment

*

code

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.