Politic

Asasin fără dubii în „Cazul Mihalea”

Sorin Ovidiu Bălan

O veste vine să întristeze din nou, ca acum mai bine de douăzeci de ani, lumea artistică din România. Unul dintre ucigaşii lui Ioan Luchian Mihalea ar putea fi liber în câteva zile. Teoretic, cel condamnat la închisoare pe viaţă, îndeplineşte condiţiile pentru a putea apărea cu şanse în faţa comisiei de eliberare condiţionată.

Dincolo de tristeţea aducerii aminte a acelor evenimente tragice, de doliul pe care îl vor stârni din nou în sufletele a generaţii de studenţi şi nu numai, pentru care „Song” este încă o parte frumoasă din tinereţea lor şi o formă de revoltă împotriva unei subculturi produsă de culturnicii slăvitori de comunism, evident că există şi speculaţiile. Aşa cum de altfel se întâmplă mereu în astfel de cazuri.

Cea mai frecventă dintre speculaţii este, desigur, cea care pune la îndoială că cei doi tineri la vremea respectivă care au fost arestaţi, puşi sub acuzare şi ulterior condamnaţi, ar fi adevăraţii autori. Ca şi în cazul „Mihaela Runceanu”, şi acum am auzit tot felul de aberaţii, care de care mai aeriană. S-a spus că de fapt Mihalea a fost omorât de Securitate, pentru că deţinea nişte informaţii a căror divulgare ar fi putut deveni periculoasă. Dar nu se spune cam ce fel de categorie de informaţii şi cam pentru cine ar fi fost periculoasă divulgarea lor. Nu se explică, de asemenea, de unde ar fi putut intra Mihalea în posesia unor astfel de informaţii.

Sunt unul dintre cei care, în studenţie, am admirat „Song”-ul. De aceea, din respect pentru creatorul său, aş vrea să curm din faşă asemenea speculaţii, chiar dacă adevărul poate fi dureros.

Cei doi condamnaţi sunt autorii asasinatului. Cel care ar putea să fie eliberat era poreclit Bobiţa Neagră, un tânăr drăguţ care era chemat adesea în cercurile de homosexuali. Trebuie să spunem că din punct de vedere al orientării sexuale, Mihalea era gay. Desigur, acum se neagă acest lucru şi pe baza lui se fac speculaţiile în legătură cu faptul că Mihalea îl cunoştea dinainte pe Bobiţa Neagră. Da, îl cunoştea. Mihalea voia chiar să pună bazele unui club gay, din care să facă parte şi acesta.

Am să vă dezvălui acum, unul dintre elementele cheie care ne fac să credem, fără putinţă de tăgadă, că cei doi sunt criminalii. Mihalea l-a chemat la el pe Bobiţa Neagră. Acesta a mai luat un prieten, cu gândul să-l jefuiască pe artist. Ca să le dea drumul la uşă, au folosit o stratagemă. Dacă ar fi văzut pe vizor că sunt doi, Mihalea nu ar fi deschis. Atunci au stins lumina pe palier, ca artistul să nu audă decât vocea cunoscută a lui Bobiţa Neagră. Cum au stins lumina? Au răsucit tubul de neon de pe hol. Amprenta unuia dintre cei doi criminali a fost găsită pe acest tub. După care au năvălit peste el imediat ce a deschis uşa şi l-au lovit până l-au ucis.

Îi rog pe cei care fac speculaţii, să explice cum de a ajuns amprenta unuia dintre criminali, care de altfel pretindea că nu a călcat în viaţa lui prin acel bloc, pe partea dinspre tavan a tubului de neon aflat în dreptul uşii de la apartamentul lui Mihalea.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.