Economie

Aproximativ 900 de teleormăneni au participat la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

DSC04155Monica DUMITRESCU

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman a organizat vineri, 26 septembrie, în Alexandria, Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi dar şi pentru alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. La nivel judeţean, în cadrul bursei locurilor de muncă au fost prezenţi, 37 angajatori şi peste 900 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, din care peste 500 absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ.

Potrivit reprezentanţilor AJOFM, ca urmare a participării la bursă, 10 absolvenţi au fost încadraţi în domenii de activitate precum: industrial, alimentaţie publică, servicii şi comerţ, doar trei dintre aceştia având studii studii medii şi profesionale, restul fiind absolvenţi fără calificare. De asemenea, 200 de persoane (din care, 167 absolvenţi) au fost selectate în urma susţinerii unui interviu, cu scopul încadrării în muncă, în domenii de activitate, precum: vânzări, servicii şi comerţ, construcţii civile, confecţii textile, agricol.

În ceea ce priveşte încadrarea în muncă a acestor persoane selectate, rezultatele finale vor fi centralizate de AJOFM Teleorman, la o lună de la data desfaşurării acestei burse.

Participanţii la bursa locurilor de muncă au fost informaţi de către angajaţii AJOFM Teleorman, cu privire la măsurile active de ocupare, precum şi despre posibilitatea ocupării unui loc de muncă în Spaţiul Economic European.

De asemenea, în locaţiile de desfăşurare a bursei, au fost amenajate spaţii pentru informare şi consiliere profesională, unde au fost puse la dispoziţia celor interesaţi materiale informative (pliante, broşuri, afişe), elaborate în cadrul proiectului „FII INFORMAT”, precum şi a altor proiecte finanţate din Fondul Social European.

Peste 400 de locuri de muncă oferite de angajatorii teleormăneni

Pentru această bursă, AJOFM Teleorman a contactat, la nivelul judeţului, în vederea identificării necesarului de forţă de muncă, un număr de peste 1100 agenţi economici. La nivelul judeţului Teleorman, 78 de angajatori au oferit pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, 429 locuri de muncă (Alexandria: 209, Roşiori de Vede: 93, Turnu Măgurele: 62, Videle: 9, Zimnicea: 56). Cele mai multe locuri de muncă, respectiv 242, se adresează persoanelor cu studii medii şi profesionale în următoarele domenii de activitate: confecţii textile, agricol, servicii şi comerţ, construcții civile, alimentaţie publică, vânzări, industria alimentară, transporturi, etc.

Persoanele necalificate se află de asemenea la mare căutare în Teleorman. 146 locuri de muncă pentru persoane necalificate, în domeniile de activitate confecţii textile, industrial, întreţinere clădiri, construcţii civile, agricol, alimentaţie publică, servicii şi comerţ au fost puse la dispoziţie de angajatorii teleormăneni.

Pentru persoanele cu studii superioare oferta angajatorilor a cuprins doar 41 locuri de muncă în domenii de activitate precum: industrial, servicii şi comerţ, agricol, IT, economic-administrativ, etc.

DSC04158DSC04160

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.