Social

Aproape 6.000 de teleormăneni şi-au găsit un loc de muncă anul acesta

 

În primele 11 luni ale anului 2012, un număr de 13.921 persoane au beneficiat de măsurile active oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman, reuşindu-se încadrarea în  muncă a 5.927 persoane. Dintre acestea 3.831de persoane au fost încadrate prin acordarea serviciilor de mediere a locurilor de muncă vacante, 838 persoane prin acordarea serviciilor de informare şi consiliere profesională, 82 persoane prin încadrarea ca urmare a absolvirii cursurilor de formare profesională, 739 persoane încadrate prin subvenţionarea locului de muncă, 257 persoane beneficiare de alocaţii pentru că s-au încadrat în muncă înainte de expirarea şomajului, 49 persoane încadrate prin stimularea mobilităţii forţei de muncă, 62 persoane încadrate prin încheierea contractului de solidaritate, conform Legii 116/2002, 69 absolvenţi încadraţi, beneficiari de prima de încadrare, conform art. 72(2), din Legea 76/2002.

“Programul de ocupare a fost proiectat astfel încât măsurile ce vor fi implementate să fie orientate către reprezentarea echilibrată a tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, punându-se accent pe măsurile de mediere, de informare şi consiliere/orientare profesională, furnizarea de pachete personalizate de măsuri active de ocupare, precum şi consolidarea relaţiilor cu partenerii sociali. În vederea creşterii şanselor de ocupare, AJOFM Teleorman asigură, gratuit, următoarele servicii: informare şi consiliere profesională; medierea muncii; formare profesională; stimularea mobilităţii forţei de muncă; bursa locurilor de muncă; caravana ocupării în mediul rural şi în comunităţile de etnie romă; completarea veniturilor salariale ale persoanelor care se încadrează în perioada când beneficiază de indemnizaţie de şomaj”, a declarat Iuliana Bădica, purtătorul de cuvânt al instituţiile. Aceasta a mai precizat că pentru informaţii suplimentare, privind măsurile active de ocupare, persoanele interesate se pot adresa, de luni până joi între orele 8.00-16.30 şi vineri între orele 8.00-14.00, Agenţiilor locale sau Punctelor de lucru, din raza de domiciliu sau pot accesa pagina web a instituţiei www.teleorman.anofm.ro. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.