Aproape 13.900 de fermieri teleormăneni, autorizați la plata avansului pe suprafață

APIA Teleorman a autorizat la plată, până vineri, 1 noiembrie, 13.874 fermieri, reprezentând 84.61% din fermierii înregistrați în campania 2019 (16.398 fermieri), informează reprezentanții instituției. Cu aceste rezultate, APIA Teleorman se situează pe primul loc în țară ca procent de autorizare, iar ca sumă totală autorizată la plată pe locul 3.

APIA a demarat acțiunea de autorizare a plăților în avans pentru cererile de plată aferente campaniei 2019 încă de la data de 15 octombrie, iar suma totală autorizată de instituție până la data de 31 octombrie este de 41.532.510,97 euro, din care 35.103.407,35 euro pentru schemele de plată acoperite din FEGA și 6.429.103,62 euro pentru schemele de plată acoperite din FEADR.

Avansul pe suprafață se achită în perioada 16 octombrie-30 noiembrie, urmând ca din 1 decembrie să fie demarată plata integrală, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

Avansul la subvenţiile APIA le este plătit fermierilor români în procent de 70% din plăţile directe şi 85% din plăţile compensatorii acordate pentru măsurile de dezvoltare rurală.

Leave a Comment

*

code

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.