Economie

APIA a început controlul în teren pentru fermierii care au soliciat prima pe cap de animal

apiaCererea prin care s-a solicitat primă pe cap de animal devine neeligibilă în cazul restricţionării accesului în exploataţie a reprezentanţilor APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) efectuează în această perioadă controlul la faţa locului în exploataţiile de ovine şi caprine, pentru care au fost depuse cereri de solicitare a Plăţilor naţionale directe complementare, sector zootehnic, în anul 2013. În cadrul controlului la faţa locului echipele de control APIA verifică existenţa reală a efectivului total de animale pentru care s-a solicitat prima pe cap de animal, dar vor identifica şi animalele în conformitate cu legislaţia în domeniu, şi anume acestea trebuie să fie identificate cu o crotalie auriculară simplă, având imprimat un cod unic de identificare a animalului, în cazul animalelor născute până la 01.01.2008, animale vor fi de asemenea identificate cu două crotalii auriculare simple, având imprimat acelaşi cod unic de identificare a animalului, în cazul animalelor născute în perioada 01.01.2008 – 31.12.2009, iar în cazul animalelor născute începând cu data de 01.01.2010, acestea trebuie să fie identificate cu o crotalie auriculară simplă şi o crotalie auriculară electronică, ambele conţinând acelaşi cod unic de identificare a animalului în cazul. Totodată, echipele de control ale APIA vor controla şi corespondenţa dintre efectivul înscris în cerere şi efectivul existent în exploataţie, la data controlului.

Cu această ocazie, a demarării controlului la faţa locului, APIA reaminteşte crescătorilor de animale că efectivul de femele ovine sau caprine pentru care au solicitat prima trebuie să fie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere, pe perioada de retenţie, respectiv până la data de 3 august 2013 inclusiv.

Potrivit APIA, în cazul în care la control vor fi găsite animale fără numere de identificare (crotalii) sau incorect identificate, acestea sunt considerate animale nedeterminate, care generează penalitaţi sau excluderi de la plată, după caz. În cazul în care solicitantul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat primă pe cap de animal devine neeligibilă. Termenul limită până la care echipele APIA pot efectua controlul la faţa locului, în exploataţiile de ovine şi caprine este data de 3 august 2013. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.