Economie

Apa Serv răspunde acuzațiilor lui Adrian Simionescu

Ca urmare a acuzațiilor lansate în spațiul public de către Adrian Simionescu, conducerea Apa Serv SA vine cu o serie de precizări:

Apa Serv facturează consumurile de apă către toți consumatorii conform Legii 241/2006, precum și a tuturor normativelor în vigoare. Ca atare, consumatorul efectuează plăți în baza contractului de furnizare sau a convenției de facturare, după caz, conform consumului înregistrat de contorul (apometrul) de branșament aflat în fața scării de bloc.  În situația în care consumatorii nu sunt contorizați, este stabilită norma de paușal conform acelorași legi și normative în vigoare. Nu sunt incluse pe facturile consumatorilor pierderile din rețeaua publică.

În ceea ce privește situația subsolurilor de bloc, menționăm că nu există nicio modalitate legală de a repara pe cheltuiala SC APA SERV SA sau a altui operator de apă și canal din țară subsolurile blocurilor de locuințe organizate în condominii sau asociații de proprietari, întrucât subsolul, ca și alte părți ale unui bloc de locuințe (casa scării, terase, boxe etc.), face parte din proprietatea comună a deținătorilor de apartamente. Operatorul de apă răspunde, conform contractului de delegare a gestiunii, doar pentru rețelele aflate în domeniul public, componenta finală fiind contorul de branșament (apometru) localizat în fața blocului.

Referitor la pierderea financiară înregistrată de societate în anul 2019, vă informăm că această pierdere a fost recuperată în totalitate din activitatea prestată în prima jumătate a anului 2020. Drept dovadă, balanța lunii iulie 2020 arată un profit de 2.192.001,22 lei, recuperându-se astfel pierderea anului 2019 în sumă de 1.642.016,05 lei.

Cu privire la activitatea fostului director comercial al SC APA SERV SA, dl. Simionescu Adrian Constantin, care a activat în cadrul societății în anul 2018, sunt necesare câteva lămuriri:

– Extrasul din raportul de activitate al acestuia către consiliul de administrație al SC APA SERV SA (prezentat presei) reprezintă strict părerea dânsului referitoare la activitatea și realizările sale, părere pe care nu a putut-o dovedi nici în fața consiliului de administrație și nici în fața instanțelor judecătorești, asa cum rezultă din extrasul sentinței nr.284/11 iulie 2019;

– MANDATUL ACESTUIA A FOST REVOCAT DE CĂTRE CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE DIN CAUZA NEÎNDEPLINIRII OBLIGAȚIILOR DIN CONTRACTUL DE MANDAT ȘI A ABSENȚELOR REPETATE DE LA LOCUL DE MUNCĂ, fapt constatat și de instanța de judecată la care acesta a apelat pentru obținerea unor sume de bani ce i se părea că i se cuvin pentru rezultatele „foarte bune” (în opinia sa).

În concluzie, Simionescu Adrian Constantin cere societății SC APA SERV SA, adresându-se instanțelor de judecată astăzi, următoarele despăgubiri:

– suma de 6.812 lei, reprezentând remunerația reținută prin decizia directorului general. Această reținere s-a datorat faptului că dl. Simionescu nu s-a prezentat la locul de muncă, în fapt acesta fiind plătit proporțional cu numărul de zile de prezență. Totuși, dânsul consideră această măsură abuzivă.

– suma de 515.570 lei, pentru revocarea sa din funcție de către Consiliul de Administrație al SC APA SERV SA pentru neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau prin contractul de mandat.

Apreciem că este de datoria instanțelor de judecată să exprime o opinie cu privire la aceste solicitări de despăgubiri, însă Apa Serv consideră că și-a îndeplinit obligațiile în raport cu dl. Simionescu.

Referitor la „bilanțul apei” menționat în mod repetat în articolul de presă căruia i se adresează acest „Drept la replică”, dorim să facem câteva precizări: termenul corect este „balanța apei” și reprezintă totalitatea datelor tehnice și financiare corespunzătoare întregului flux tehnologic al apei; obligativitatea de întocmire a acestei balanțe a existat încă de la înființarea operatorului de apă SC Apa Serv SA, obligativitate care s-a respectat cu strictețe și se respectă în continuare. Atât folosirea termenului greșit pentru aceste documente, cât și lipsa cunoștințelor privitoare la existența acestora denotă în mod evident gradul minimal de implicare a dlui. Simionescu în activitatea societății unde a fost angajat timp de circa 8 luni.

Pe această cale atragem atenția fostului director comercial Simionescu Adrian Constantin că declarațiile sale din presă nu sunt susținute de dovezi pertinente și îi reamintim că există o sentință judecatorească prin care s-a atestat că domnia sa nu și-a executat corespunzător obligațiile din contractul de mandat; în situația în care această sentință rămâne definitivă, pentru orice afirmații ale acestuia  menite să discrediteze societatea SC APA SERV SA, aceasta din urmă se va îndrepta împotriva sa pentru prejudiciu de imagine, cu solicitarea de daune-interese.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.