Angajatorii din județ, verificați de ITM Teleorman în luna septembrie

Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Securitate și Sănătate în Muncă al ITM Teleorman au efectuat, pe parcursul lunii septembrie, 82 de controale pe linie de securitate şi sănătate în muncă la 82 angajatori din județ, în urma cărora au dispus 194 măsuri și au aplicat 194 sancțiuni contravenționale, respectiv 189 avertismente și 5 amenzi în valoare de 19.000 lei, potrivit unui raport al instituției.

De asemenea, inspectorii de muncă au cercetat, în perioada menționată, și două evenimente, dintre care un accident cu incapacitate temporară de muncă și un accident mortal în afara muncii.

Pe de altă parte, inspectorii din cadrul Corpului de control relații de muncă au realizat 65 controale și au constatat contravenții la 10 angajatori, în urma cărora au aplicat 13 sancțiuni, din care 5 amenzi în valoare de 125.000 lei și 8 avertismente.

Totodată, în perioada 16-25 septembrie, la nivelul județului, s-a desfășurat Campania națională privind verificarea modului de respectare a prevederilor privind timpul de muncă și timpul de odihnă la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul textile, confecții, pielărie și încălțăminte. În cadrul campaniei au fost realizate nouă controale la angajatori, iar un angajator a fost sancționat pentru încălcarea art.260 alin.1 lit.e din Legea nr. 53/2003 (muncă fără forme legale), trei persoane străine au fost depistate prestând activitate fără forme legale, valoarea amenzii contravenționale fiind de 60.000 lei.

Leave a Comment

*

code

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.