Social

Angajaţii din sănătate intră pe 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis joi, 14 noiembrie, organizarea unei greve de avertisment în data de 25 noiembrie, urmată de greva generală pe termen nelimitat, începând din 28 noiembrie, unde, pe lângă revendicările deja exprimate reprezentanţii federaţiei vor solicita şi demisia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

“Pe 25 noiembrie vom organiza greva de avertisment, între orele 8:00-10:00, iar pe 28 noiembrie vom declanşa greva generală pe termen nelimitat în sistemul sanitar. A doua decizie luată în unanimitate de Federaţia Sanitas: vom cere demisia ministrului Eugen Nicolăescu pentru că nu a rezolvat nimic din ce am cerut până acum şi solicităm implicarea de urgenţă a premierului să rezolve problemele din sănătate. Suntem deschişi să fim invitaţi la orice negociere care va rezolva problemele pe care noi le-am ridicat”, a precizat prim-vicepreşedintele organizaţiei sindicale, Marius Sepi.

Angajaţii din sistemul sanitar vor intra din 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat, după cum a preciozat vicepreşedintele organizaţiei sindicale, Marius Sepi, mai ales că protestele sunt susţinute şi de către organizaţiile profesionale ale medicilor. În ceea ce priveşte acordarea serviciilor medicale, acestea spun medicii din Teleorman, vor fi asigurate la limita minimă, adică doar strictul necesar. Medicii din judeţ spun că serviciile medicale vor fi asigurate pe timpul grevei generale, doar o treime din servicii care sunt acordate în mod normal, iar personalul medical va fi prezent în proporţie tot de doar o treime din totalul personalului prezent într-o zi normală de lucru. Ce se va asigura în principal, vor fi serviciile medicale de urgenţă, ceea ce poate fi amânat, mai mult ca sigur se va amâna până la o concesie între minister şi cadrele medicale. (C.P)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.