Eveniment

Americanca Chelsea Lyons a sărit “de fericire” de la etajul 4 – “Este pasionată de sporturi extreme!” – Călin Voicu

chelsea 1Unul din gesturile greu de înţeles, dar care, din fericire, nu s-a soldat cu o dramă, saltul în gol, de la etajul 4 al blocului, făcut de baschetbalista Chelsea Lyons, încă este subiect de discuţiile prin lumea sportului local. Luni dimineaţă, la Sala sporturilor din Alexandria, lotul echipei CS Baschet a avut primul antrenament, la care au participat celelalte 10 sportive, însă atmosfera era destul de încordată. Chiar dacă gestul sportivei a fost greu explicat, directorul executiv al clubului, Călin Voicu, a ţinut să redea primele impresii după ce a văzut-o pe sportivă, aflată în dimineaţa zilei de duminică, 10 februarie, la Spitalul Judeţean din Alexandria: «Era pe o targă, la Urgenţă, cu piciorul deja în gips, dar părea foarte liniştită, aproape că era bucuroasă. Când m-a văzut mi-a spus, în româneşte, că “sunt foarte bine, sunt ok!” Credeţi-mă, după spaima pe care am tras-o când am primit telefonul că a sărit pe geam, când am văzut-o pe Chelsea eram deja bulversat!». Oficialul clubului din Alexandria a ţinut să spună faptul că Lyons era recunoscută drept un fan al fotbalului american, dar şi al unor sporturi excentrice, însă cunoştea restricţiile care se impun în sportul de performanţă. «Noi ştiam că este pasionată de sporturi de acest gen, sporturi extreme, un fel de jumping, dar Chelsea, ca toate celelalte sportive, ştia că li se interzice să practice orice alt sport pe perioada contractului cu clubul. Totuşi, se pare că nu este la prima asemenea experienţă, ea chiar era pasionată de asemenea salturi!», a adăugat Călin Voicu.

Călin Voicu, singurul care a făcut declaraţii din partea clubului Baschet Teleorman Alexandria despre situaţia sportivei de origine americană Chelsea Lyons, a spus că, deocamdată se aşteaptă finalizarea anchetei poliţiei, după care se va lua o decizie, conform regulamentului intern al clubului. “Noi avem un regulament de ordine interioară, pe care îl vom pune în aplicare. Aşteptăm deocamdată să se finalizeze ancheta de către poliţie, apoi vom lua o decizie din punct de vedere sportiv”, a mai spus Călin Voicu.

Antrenorul Mădălin Piperea s-a abţinut să facă vreun comentariu referitor la gestul sportivei sale, însă este clar faptul că prin absenţa lui Chelsea Lyons, jocul echipei CS Baschet va suferi destul de mult. De asemenea, nici sportivele care erau luni la pregătire n-au vorbit despre incidentul de duminică, căutând să îşi concentreze atenţia pe pregătirea în sine.

 

Au mutat-o în alt apartament

Scandalul legat de saltul în gol, de la etajul 4, al sportivei de origine americană Chelsea Lyons se pare că a ajuns până la nivelul Ambasadei SUA în România. În aceste zile se vor face o serie de investigaţii cu privire la starea de sănătate fizică/psihică a sportivei, după care se vor lua măsurile specifice. “Din punctul nostru de vedere, am dat sprijinul necesar pentru desfăşurarea investigaţiilor necesare. Mai mult, am mutat-o pe sportivă într-un alt apartament, însă nu vă pot spune unde este cazată în prezent”, a mai spus Călin Voicu.

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.