Economie

Amenzi de 136.000 de lei, date de comisarii de la Protecția Consumatorilor în luna ianuarie

65 de acțiuni de control, în urma cărora au fost aplicate 37 amenzi contravenționale, în cuantum de 136.000 de lei și 34 de avertismente, au derulat comisarii din cadrul Comisariatului județean pentru Protecția Cosnumatorilor Teleorman, pe parcursul lunii ianuarie, potrivit unui raport al instituției. De asemenea, în aceeași perioadă, reprezentanții instituției au cercetat și 28 sesizări și reclamații, iar în urma verificărilor 18 reclamații s-au dovedit a fi întemeiate, fiind restituită acestora suma de 1.166 lei reprezentând contravaloarea produselor/serviciilor reclamate.

Potrivit raportului CJPC Teleorman, din totalul produselor controlate, în valoare de 45.350 lei, au fost depistate cu abateri produse în valoare de 15.149 lei, din care au fost oprite definitiv de la comercializare și retrase din circuitul consumului uman produse în valoare de 130 lei și oprite temporar de la comercializare până la remedierea deficiențelor constatate, produse în valoare de 15.019 lei.

Dintre acțiunile efectuate, în 51 din cazuri a fost constatată nerespectarea prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor, fiind aplicate 57 amenzi contravenționale, în cuantum de 136.000 lei și 34 de avertismente, se mai arată în raportul instituției.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.