Alte două primării din județ au primit bani pentru achitarea facturilor PNDL

Către alte două primării din Teleorman au fost virați, joi, 23 iulie, bani pentru achitarea facturilor lucrările realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapele I și II. La nivel național, 304 obiective de investiții au primit 204 milioane de lei de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, potrivit datelor oficiale.

La nivelul județului Teleorman, au fost virați 651.516, 66 de lei, către primăriile Rădoiești (254.760,03 lei) și Saelele (396.756,63 lei), conform datelor făcute publice de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanțare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanțare multianuale încheiate între minister și beneficiarii obiectivelor de investiții.

Leave a Comment

*

code