Economie

Alte 11 primării din județ au primit bani pentru decontarea facturilor PNDL

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a virat, luni, 24 august, 189.628.002,58 lei pentru decontarea facturilor la lucrările realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapele I și II, la 292 de obiective de investiții, transmit reprezentanții ministerului.

La nivelul județului Teleorman, banii de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației au fost virați către Alexandria (două proiecte, de 667.860,95 lei, respectiv 475.816,73 lei), Călmățuiu (1.765.287,38 lei), Ciolănești (503.855, 62 lei), Dobrotești (1.521.632,45 lei), Drăgănești de Vede (566.651,18 lei), Drăgănești-Vlașca (866.265,81 lei), Frăsinet (168.073,22 lei), Nenciulești (842.418,85 lei), Roșiorii de Vede (546.016,74 lei), Smârdioasa (3.084.614,75 lei), Zimnicea (357.318,77 lei)

Programul Naţional de Dezvoltare Locală este aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, și are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanțare multianuale încheiate între minister și beneficiarii obiectivelor de investiții.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.