Politic

Alina Grigore, expertul în fonduri europene cu care PRO România vrea să câștige Primăria Roșiori de Vede

Președintele PRO România, Victor Ponta a venit, marți, în Teleorman, pentru a discuta cu candidații partidului la alegerile locale de pe 27 septembrie. În cadrul unei întâlniri ce a avut loc în muncipiul reședință de județ, liderul PRO România le-a spus oamenilor cu care partidul pe care îl conduce vine în fața electoratului, pe 27 septembrie, că PRO România este “o soluție pentru cei care nu mai vor cu PSD și PNL”.

“Să spuneți că există PRO România, că există o soluție, că încă suntem mici, că încă suntem puțini, că încă ne e foarte greu, dar că avem curaj să ne ridicăm, și să spunem că există o soluție, dacă nu mai vreți cu PSD și cu PNL”, a spus Victor Ponta, președintele PRO România, la Alexandria. Tot marți, în prezența liderului formațiunii politice, conducerea județeană a PRO România și-a prezentat candidații pentru alegerile locale. Între aceștia, Alina Grigore, candidatul PRO România pentru Primăria Roșiori de Vede. Singurul candidat-femeie al partidului pentru localitățile urbane, după cum Dumitru Goldbach, președintele PRO România Teleorman spune, Alina Grigore este expert în accesarea fondurilor europene, atât de invocate de candidații pentru cele mai importante funcții publice. De la Alina Grigore am încercat să aflăm ce anume a determinat-o să intre în competiția electorală, dar și care sunt problemele din Roșiori de Vede pe care aceasta le-a identificat și care sunt soluțiile pentru ele.

Reporter: Sunteți o femeie care a decis să intre în cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Roșiori de Vede. Ce anume v-a determinat să vă asumați o asemenea candidatură?

Alina Grigore: Eu nu am făcut politică niciodată, nu am avut nicio legătură cu lumea politică până acum. Dacă am decis să-mi asum această candidatură a fost doar pentru faptul că trăiesc în Roșiori de Vede, văd că lucrurile nu se mișcă, vorbesc cu oamenii, văd că sunt nemulțumiți, mă uit în jurul meu și la fel de nemulțumită sunt și eu. M-am gândit că poate o să-mi fie foarte greu să intru într-o competiție și să lupt de la egal la egal cu bărbații, într-o lume care este încă a bărbaților, însă eu știu pe ce mă bazez, știu ce pot să fac, știu că experiența mea în domeniul accesării fondurilor europene poate fi de real ajutor în Roșiori de Vede și sunt convinsă că pot implementa cu succes și în Roșiori de Vede proiecte cu finanțare europeană.

Rep: V-aș ruga să identificați cele mai mari probleme cu care credeți că se confruntă municipiul Roșiori de Vede.

A.G.: În Roșiori de Vede cele mai stringente probleme sunt, cu siguranță, cele legate de lispa utilităților în multe dintre zonele orașului. Vorbim aici de canalizare, apă curentă și gaz. Din păcate, sunt multe zone în Roșiori de Vede, în care oamenii nu beneficiază de aceste condiții elementare. Vorbim, de asemenea, de străzi neasfaltate, iar tot ce am enumerat până acum conduce, în mod cert, la cea mai gravă problemă a municipiului Roșiori de Vede – lipsa locurilor de muncă, iar de aici rezultă o altă problemă, la fel de gravă, și anume depopularea. Fără infrastructură, nu poți face business. Locurile de muncă sau, mai bine spus, lipsa acută a locurilor de muncă a dus la scăderea drastică a populației, pentru că tinerii se văd nevoiți să plece din municipiu.

Rep: Ați identificat cele mai mari probleme cu care se confruntă roșiorenii, ne puteți spune și la ce soluții pentru acestea v-ați gândit?

A.G.: Eu nu le promit oamenilor că o să rezolv toate aceste probleme peste noapte, am tot văzut, de-a lungul timpului, că oamenii politici care s-au perindat la conducerea Primăriei, dar și cei care au candidat fără succes, au promis. Au promis că vor face minuni, iar peste noapte roșiorenii o vor duce ca-n basme. Eu nu pot să promit așa ceva, pentru că ar însemna să mă mint pe mine, să-mi mint copiii, să-mi mint prietenii… eu nu am făcut politică, așa cum am mai spus, și prefer să rămân ce sunt: o femeie care a activat ani de zile în domeniul accesării fondurilor europene și care, acum, poate face același lucru pentru municipiul Roșiori de Vede.

Experiența pe care eu am dobândit-o ca expert în evaluarea proiectelor europene mă va ajuta, cu siguranță, să implementez cu succes proiecte care să ducă, într-o perioadă de timp rezonabilă, la o îmbunătățire a situației din Roșiori de Vede. Mi-am propus, spre exemplu, înființarea la nivelul aparatului bugetar al municipiului Roșiori de Vede a unui grup de lucru, organism consultativ, construit din experți neafiliați politic, care să vină în sprijinul potențialilorbeneficiari privați. De asemenea, este esențial să înelegem să tinerii sunt energia orașului, că pentru ei trebuie create condițiile necesare pentru a rămâne în oraș – vorbim aici de investiții în învățământ, stimularea creării de locuri de muncă, atragere de fonduri europene, susținerea activităților sportive și pentru petrecerea timpului liber.

Rep: Ce mesaj aveți pentru roșioreni, acum înaintea alegerilor?

A.G.: Cred că este extrem de important să înțelegem că, dincolo de promisiunile din campania electorală, trăim într-un oraș în care lipsurile se văd cu ochiul liber. Asta trebuie să înțelegem: că ni s-au tot făcut promisiuni, ani de-a rândul, dar că mare lucru nu s-a rezolvat. Iar cât timp vom alege oameni care au fost în funcții publice, dar care nu au făcut mai nimic pentru comunitate, nu vom face pași înainte. Iar Roșiori de Vede trebuie să facă pași înainte, cu implicarea noastră, a tuturor!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.