Politic

Alexandru Ceciu a devenit subprefect de Teleorman

ceciu3Carmen Dumitrescu

Aşa cum am relatat la finalul săptămânii trecute, Alexandru Ceciu, funcţionar în cadrul Primăriei Alexandria, a fost propunerea PSD pentru ocuparea postului de subprefect al judeţului Teleorman. Se pare că lucrurile au decurs bine, pentru că după studierea CV-ului tânărului inspector, Guvernul a decis să acesta poate fi numit în funcţie, iar hotărârea s-a publicat în Monitorul Oficial în cea de-a doua parte a zilei de miercuri, 4 iunie. Potrivit prefectului Carmen Daniela Dan, ceremonia de învestire în funcţie va avea loc zilele următoare, programarea evenimentului realizându-se de la nivel central, în funcţie de personalităţile care îşi vor manifesta diponibilitatea de participare la eveniment. Absolvent al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, noul subprefect a fost până acum inspector la Serviciul Cancelarie din cadrul Primăriei Alexandria şi una dintre persoanele de încredere ale primarului Victor Drăguşin. Contactat telefonic pentru a afla cum percepe tânărul subprefect această importantă responsabilitate, Alexandru Ceciu a declarat: “Vreau, în primul rând, să mulţumesc Guvernului pentru încrederea acordată şi sper să nu dezamăgesc. Deşi sunt tânăr, sunt convins că voi confirma”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.