Alexăndrenii sunt invitaţi să se debaraseze de obiectele electronice şi electrocasnice vechi

Alexăndrenii care vor să scape de deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) o pot face, gratuit, participând la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice, eveniment ce are drept scop creșterea nivelului de conștientizare privind importanța colectării deșeurilor electrice și responsabilizarea populației.

Municipiul Alexandria se află pe harta participanților la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice, eveniment organizat pentru a promova colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice din întreaga lume. Autoritățile locale și Serviciul Local de Colectare Teleorman, împreună cu partenerii locali, încurajează cetățenii să se alăture acestei inițiative europene și să participe activ la campania din 13-20 octombrie, din Municipiul Alexandria.

Aparatele electrice stricate sau pe care alexăndrenii nu le mai folosesc pot fi aduse la unul dintre punctele de colectare provizorii ce vor fi disponibile pe 13 octombrie, între orele 10.00-17.00, în zona Pieței Centrale, în zona Pieței Peco și în zona pietonală Parc Primărie, din municipiul Alexandria, informează Primăria.

Municipalitatea s-a gândit și la cei care vor să se debaraseze de electricele și electrocasnicele vechi, dar care nu se pot deplasa în cele trei puncte de colectare puse la dispoziție, astfel că pentru aceștia, în perioada 13-20 octombrie, Serviciul Local de Colectare Teleorman asigură preluarea gratuită a aparatelor electrice grele sau voluminoase, de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție, fiind necesar un apel la TelVerde 0800 444 800, număr gratuit disponibil zilnic între orele 9.00-17.00.

“Echipa Serviciului Local de Colectare Teleorman asigură colectarea gratuită a acestor deșeuri electrice și transportul în siguranță către fabricile de reciclare acreditate după standarde europene, acolo unde aceste deșeuri vor fi tratate și reciclate conform normelor de mediu. Răspunde pozitiv la colectarea și reciclarea aparatelor electrice vechi sau uzate, a becurilor și bateriilor! Contribui astfel la protecția mediului și la economisirea resurselor Pământului”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Alexandria.

Alexăndrenii care participa la demers au posibilitatea să câștige unul dintre premiile oferite prin tragere la sorți, respectiv un cuptor cu microunde, două mixere, trei cafetiere, trei seturi nivelă și trei mașini de călcat. Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc pe 20 octombrie, la ora 11.00, la Primăria Alexandria, informează municipalitatea.

Se estimează că în 2018 vor fi generate 50 milioane de tone de deșeuri electrice la nivel mondial. Doar 20% din deșeurile electrice generate la nivel global sunt reciclate în fiecare an, ceea ce înseamnă că, anual, 40 de milioane de tone de deșeuri electrice sunt depozitate, incinerate sau tranzacționate ilegal și tratate neconform, iar acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că 66% din tarile lumii au o legislație privind deșeurile electrice. Implicațiile sunt pierderi uriașe de materii prime valoroase și critice pentru industrie, precum și probleme serioase de sănătate, de mediu și sociale prin transferurile ilegale de deșeuri către țările în curs de dezvoltare.

 

Leave a Comment

*

code