Economie

Ajutor de minimis pentru crescătorii de animale

Fermierii teleormăneni care doresc să achiziționeze juninci din rase specializate de taurine, juninci din specia bubaline şi/sau tauri de reproducţie din rase de carne pot solicita ajutor de minimis pentru achiziționarea acestora.

Acordarea acestui ajutor de minimis a fost aprobată în şedinţa Guvernului din data de 5 octombrie 2016, printr-o Hotărâre. Schema “Ajutor de minimis pentru achiziționarea de către producătorii agricoli de juninci din rase specializate de taurine, juninci din specia bubaline şi/sau tauri de reproducţie din rase de carne” are o valoarea totală de 18.150.000 lei şi se asigură integral de la bugetul de stat. Beneficiarii acestei măsuri pot fi crescătorii de bovine/bubaline, respectiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului numărul 44/2008; persoane fizice care deţin atestat de producător emis potrivit prevederilor Legii numărul 145/2014; persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu personalitate juridică constituite conform legii.

Pentru a fi eligibili, aceștia trebuie să dețină minim 3 capete şi maxim 10 capete de vaci pe beneficiar identificate şi înregistrate în RNE, în vederea achiziționării de juninci din rase de taurine de lapte sau carne, minim un cap şi maxim 10 capete bivoliţe pe beneficiar identificate şi înregistrate în RNE, în vederea achiziţionării de juninci din specia bubaline, precum și minim 40 capete de vaci şi/sau viţele şi/sau juninci pe beneficiar, cu excepţia celor din localităţile din zona montană, prevăzute pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014 – 2020, care trebuie să deţină minim 10 capete de vaci şi/sau viţele şi/sau juninci pe beneficiar, pentru achiziţionarea de tauri de reproducţie din rase specializate de carne. Cererile se depun de la data publicării prezentei hotărâri până la data de 11 noiembrie 2016, la Direcțai pentru Agricultură Teleorman. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.