Social

Ajutoarele alimentare de la UE se lasă aşteptate

ajutoareMonica DUMITRESCU

La începutul acestei luni, ministrul Muncii Rovana Plumb promitea că ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană pentru persoane defavorizate vor putea fi ridicate de la centrele desemnate de primării începând din 17 noiembrie. Acest lucru nu s-a întâmplat însă şi nici nu se ştie cu certitudine când nevoiaşii pot intra în posesia alimentelor. Cel mai probabil, distribuirea alimentelor va fi amânată până după Anul Nou, în condiţiile în care, potrivit unor surse, licitaţia pentru achiziţionarea lor încă nu a fost organizată.

Începând din acest an, ajutoarele alimentare acordate de Uniunea Europeană se vor distribui persoanelor cu venituri reduse pe baza unor cupoane pe care beneficiarii le-au primit acasă prin poştă. Tichetele, fără valoare financiară, sunt inscripţionate cu numele persoanei, CNP, componenţa coşului alimentar şi data de valabilitate. Se pare însă că nu toţi cei care au primit tichetele prin poştă vor putea intra în posesia ajutoarelor, la unii dintre ei apărând modificări în ceea ce priveşte veniturile.

Alimentele vor putea fi ridicate, după ce se va actualiza baza de date, de la centrele desemnate de primării, pe baza cuponului nominal şi a buletinului de identitate.

Valoarea ajutoarelor a crescut – de la 80 de lei la 128 lei. Faţă de anul trecut, pachetele vor conţine cantităţi mai mici de făină şi mălai, dar mai multe conserve de carne, ulei, zahăr şi paste făinoase. Nu se vor mai acorda roşii în bulion, miere şi zacuscă. Ministerul Fondurilor Europene, cel care va răspunde de acum înainte de ajutoarele alimentare, va organiza licitaţia pentru alimente pe câte 2-3 judeţe, pentru a evita sincopele, în caz de contestaţii. Au dreptul la ajutoare europene cei care au venit minim garantat, persoanele cu handicap, pensionarii şi şomerii cu venituri sub 400 de lei pe lună.

La nivel naţional, peste trei milioane de persoane cu venituri mici vor primi alimentele gratuite, cu cca 700 000 de persoane mai mult comparativ cu anul trecut, după ce pe lista beneficiarilor au fost introduse şi persoanele care primesc alocaţii pentru sprijinirea familiei.

În Alexandria, numărul persoanelor care au primit anul trecut ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană a fost de aproximativ 4000, numărul beneficiarilor la nivel judeţean fiind de aproximativ 65 de mii de persoane.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.