Social

Ajutoare sociale tăiate pentru neplata taxelor locale, de la 1 aprilie

Cei care nu îşi achită taxele şi impozitele locale vor avea de suferit de la 1 aprilie, întrucât începutul lunii aprilie vine cu tăieri de ajutoare sociale pentru aceştia. Sunt vizate persoanele care primesc venit minim garantat, alocaţie de susţinere a familiei sauchiar indemnizaţie de creşterea copilului.

Potrivit directorului AJPIS Teleorman, Mihăiţă Ghimiş, primăriile vor verifica până la sfârşitul lunii martie dacă persoanele care încasează venit minim garantat (VMG), alocaţia de susţinere a familiei (ASF) sau indemnizaţia de creştere a copilului (ICC) şi-au plătit taxele locale, în caz contrar aceste drepturi sociale urmând să fie suspendate din aprilie, pe o perioadă de cinci luni.

“Dacă nu îşi achită taxele şi impozitele, până pe 31 martie, din dispoziţia primarului, dacă acesta nu ne sesizează înseamnă că nu sunt probleme, dacă da, vom suspenda acordarea uneia dintre cele trei prestaţii, respectiv ICC, VMG sau ASF. Beneficiarii cărora li s-au suspendat aceste drepturi mai pot să le recupereze. Cei care reuşesc să-şi achite taxele şi impozitele restante în termen de cinci luni, adică până la 1 septembrie, vor fi repuşi în plată şi vor primi inclusiv suma cuvenită perioadei în care drepturile le-au fost suspendate. În situaţia în care însă, după acest termen, nu a fost îndeplinită obligaţia de plată vor rămâne definitiv fără ajutorul de la stat”, a spus Mihăiţă Ghimiş.

În Teleorman, anul trecut zeci de persoane beneficiare de venit minim garantat, dar nu mai mult de 100, au fost private de acest venit pentru că nu au plătit taxele şi impozitele locale, maxim pentru 15 beneficiari ai alocaţiei de susţinere a familiei au fost sistate plăţile şi o mămică nu a mai primt indemnizaţia de creştere a copilului pentru că nu a plătit la timp taxele la primărie. Ba mai mult, dovada plăţii a făcut-o după termenul de cinci luni de la sistarea dreptului şi a pierdut suma cuvenită perioadei în care drepturile au fost suspendate. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.