Social

Ajutoare pentru încălzirea locuinței pentru alexăndrenii cu venituri mici

Începând cu data de 1 ianuarie 2019, familiile sau persoanele singure al căror venit  mediu lunar/membru de familie, respectiv persoană singură, este cuprins între 0 – 750 lei pot beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinței cu energie termică se acordă pentru familiile al căror venit net mediu lunar/membru de familie este de maxim 786 lei, respectiv pentru persoanele singure al căror venit net lunar este de maxim 1082 lei.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței pentru perioada sezonului rece ianuarie 2019 – martie 2019 se acordă pe baza cererii și declarației pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială.

Cererile și declarațiile pe propria răspundere vor fi însoțite de acte doveditoare care atestă componența familiei, veniturile nete realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii, acte doveditoare privind locuința sau bunurile deținute de aceștia, inclusiv în alte unități administrativ-teritoriale, precum și alte acte după caz.

Cererea și declarația pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială vor fi puse la dispoziția persoanelor interesate la sediul Direcției de Asistență Socială din str. Dunării, nr. 139.

Pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței, persoanele interesate pot depune documentele și pe parcursul sezonului rece, beneficiind de acest ajutor începând cu luna depunerii cererii pentru acele persoane care depun documentele până la data de 20 a lunii respective și începând cu luna următoare pentru acele persoane care depun documentele după data de 20 a lunii respective.

2 Comments

  1. Da doar la Alexandria ! La noi nu se poate !

  2. Doar pentru Alexandreni?!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.