Politic

Adrian Savu a renunţat la mandatul de consilier local de la Tătărăştii de Jos

După ce George Drăghici a renunţat la mandatul de consilier local din cadrul Consiliului Local Alexandria, la nici două săptămâni după depunerea jurământului, un alt liberal, de această dată Adrian Savu, a renunţat la mandatul de consilier local din cadrul Consiliului Local Tătărăştii de Jos, pe care electoratul i l-a încredinţat la alegerile locale de pe 5 iunie.

Şi în cazul liberalului Adrian Savu, de remarcat este faptul că demisia din Consiliul Local Tătărăştii de Jos vine imediat după ce a devenit public faptul că liberalul nu s-a mai regăsit în noua componenţă a Biroului Permanent Judeţean al PNL.

Pe de altă parte, deşi calitatea de deputat îi garantează automat prezenţa în structurile de conducere ale partidului, potrivit unor surse liberale, şi Lucian Militaru intenţionează să renunţe la toate funcţiile din structurile de conducere ale PNL, cel mai probabil ca un gest de solidaritate faţă de colegii săi, care s-au văzut, peste noapte, în afara noului BPJ, votat după ce Eugen Pîrvulescu a preluat preşedinţia unică a partidului.

În ceea ce-l priveşte pe liderul PNL Eugen Pîrvulescu, acesta a declarat că nu este la curent cu niciuna dintre iniţiativele colegilor săi de partid. (Violeta Mocanu)

One Comment

  1. Vai…ce soc, suntem de-a dreptul bulversati!!! Cum o sa supravietuim de-acum incolo ?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.