Social

Adrian Gâdea, președintele CJ Teleorman, despre situația spitalelor din subordinea instituției pe care o conduce

Președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea a avut, luni, o întâlnire de lucru cu managerii celor trei spitale aflate în subordinea Consiliului Județean Teleorman, respectiv Spitalul Județean de Urgență, Spitalul de Pneumoftiziologie Roșiori de Vede și Spitalul de Psihiatrie Poroschia, pentru a discuta atât despre asigurarea personalului medical necesar, precum și despre starea tehnică a aparaturii din dotare, în special a celor din dotarea secțiilor de terapie intensivă. Informația a fost furnizată de Adrian Gâdea, într-o conferință, președintele Consiliului Județean precizând și că a cerut celor trei manageri „să demareze toate procedurile pentru ocuparea posturilor necesare, în special a celor de medici”.

Legat de starea tehnică a aparaturii și a echipamentelor medicale, Adrian Gâdea spune că, în urma discuțiilor purtate cu cei trei manageri, concluzia este că nu au fost semnalate probleme, că există contracte de mentenanță cu firme specializate, care asigură verificarea echipamentelor.

„Vreau să vă spun că tot ceea ce are legătură cu buteliile de oxigen, cu stațiile de oxigen, este operat de firme specializate, acestea sunt încărcate de firme specializate și autorizate. În special la nivelul Spitalului de Urgență Alexandria, toate circuitele au fost făcute după ce au fost obținute autorizațiile și avizele necesare din partea Direcției de Sănătate Publică. De asemenea, toate cele trei spitale au autorizații ISU, cu excepția corpului vechi al Spitalului de Psihiatrie Poroschia”, a spus, marți, Adrian Gâdea.

De asemenea, președintele CJ Teleorman a vorbit și de sumele de bani alocate de instituție atât spitalelor din subordine, cât și primăriilor care au spitale în subordine, pentru ca banii să ajungă mai apoi la unitățile medicale.

„De la începutul pandemiei, Consiliul Județean Teleorman a alocat sprijin financiar pentru Spitalul de Urgență Alexandria, în valoare de 12.283.000 de lei, pentru achiziția de echipamente de protecței, materiale sanitare și dezinfectanți și, desigur, achiziționarea acelui PCR. De asemenea, Consiliul Județean a alocat alte 383.000 de lei pentru celelalte două spitale din subordine, bani necesari, de asemenea, pentru achiziția de echipamente și cele necesare prevenirii răspândirii noului coronavirus. Pe lângă acest sprijin financiar acordat direct spitalelor din subordinea Consiliului Județean, la solicitarea celorlalte primării, Consiliul Județean a mai acordat sprijin financiar municipiului Roșiori de Vede, în valoare de 2.261.000 lei, bani care au ajuns ulterior la Spitalul Caritas, și câte 350.000 de lei pentru Zimnicea, Videle și Turnu Măgurele, care au ajuns la spitalele din subordine”, a mai subliniat Adrian Gâdea, care a menționat și că instituția pe care o conduce va aloca, în continuare, sume de bani unităților medicale, așa încât acestea să funcționeze în condiții normale.

One Comment

  1. Marian Şefu, fost primar al comunei Scrioaştea a „fugit” din spital după ce i s-a transmis că este infectat cu SARS-CoV-2.
    Oare de ce?!
    Pentru că sunt condiții decente în Spitalul Caritas din Roşiorii de Vede?!
    În imaginile video se vede realitatea tristă!
    Să le fie Rușine celor implicați în administrarea, finanțarea și verificarea managementului spitalului.
    Sunteți de 30 de ani la putere și nu ați făcut Nimic!
    Numarul 2 la Rahova te aștepta Daddy!

Dă-i un răspuns lui Observator Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.