Politic

Activitate redusă şi pentru cei patru senatori de Teleorman în ultima săptămână

Nu mai este pentru nimeni o surpriză faptul că, în Parlament, aleşii neamului se relaxează infinit mai mult decât muncesc.

Chiulul în grup, chiar şi atunci când prezenţa se impune mai mult decât de obicei, nu reprezintă vreo noutate pentru Camera superioară a Parlamentului, însă faptul că senatorii lipsesc, mai toţi, zile la rând, este un fel de record.

Şi, cum se cuvine ca orice afirmaţie să fie susţinută, un exemplu concret îl reprezintă săptămâna ce tocmai se încheie, când senatorii au avut grijă să fie liberă de la un capăt la celălalt, iar cei patru reprezentanţi ai judeţului Teleorman n-au făcut excepţie.

Astfel, ziua de luni a fost liberă pentru a doua zi de Rusaliile Catolice, deşi nu se ştie în mod cert câţi dintre senatori sunt catolici, în timp ce ziua de marţi a fost dedicată şedinţei de plen care a durat o oră şi jumătate şi discuţia s-a dus pe moţiunea simplă a PNL pe Agricultură. Şi, dacă cei trei senatori PSD Timotei Stuparu, Nicolae Mohanu şi Florinel Dumitrecu au bifat prezenţa, senatorul PNL Crin Antonescu nu s-a deranjat să ia parte la votul electronic, lucru nu foarte surprinzător, de altfel.

Ziua de miercuri a fost una de plimbat cazul Şova, de la Biroul Permanent la Comisia Juridică. Până a venit rândul şedinţei de plen, senatorii s-au plictisit şi au preferat să-şi găsească ceva mai bun de făcut.

Şi, cum se apropia vertiginos sfârşitul de săptămână, şedinţa de joi a fost blocată de lipsa de cvorum, cei mai mulţi dintre aleşi considerând că au muncit deja prea mult în zilele precedente.

Ziua de vineri este dedicată activităţilor în circumscripţiile electorale, iar senatorii au mai încheiat o săptămână de nemuncă. (Violeta Mocanu)

One Comment

  1. observator

    Asta viata tata,si mai vor si pensii nesimtite pentru nesimtiti ca, saracii au obosit muncind, dar nu in salile din parlament ci in salile personale de afaceri!Si te intrebi de ce se omoara sa ajunga acolo? Iar prostimea ii trimite acolo,in speranta, nu ca traiul va fi mai bun ci pentru niste firimituri aruncate ca la vrabii pe pervazul ferestrei la unii dintre ei,ca altii nici atat nu primesc!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.