ACS Unirea Brânceni câştigă al doilea premiu Fair-Play Knauf de etapă

Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, pe stadionul “Comunal” din Brânceni a avut loc decernarea celui de-al doilea premiu Fair-Play Knauf de etapă al ediţiei de campionat 2018-2019 Liga 4. Cu un punctaveraj de – 125 p, ACS Unirea Brânceni este cea de-a doua echipă a Ligii 4 care reuşeşte  această performanţă. Festivitatea de premiere oficiată de conducerea AJF, Stan Prodan, preşedinte, şi Valentin Badea, prim-vicepreşedinte, a avut loc înaintea jocului derbi ACS Unirea Brânceni-CS Rapid Buzescu, joc disputat în cadrul etapei a XIV-a, şi încheiat cu victoria gazdelor 3-1 (1-1). Vădit mulţumit atât pentru câştigarea premiului, dar mai ales a jocului, primarul comunei Brânceni Dumitru Neagu, ne-a declarat “sunt bucuros pentru că echipa mea a înţeles menirea acestui premiu, acela de a fi fair-play, iar când joci cu dăruire şi o faci într-un mod disciplinat, vin şi rezultatele. Apreciez strădania sponsorului campionatului judeţean, firma Knauf, de a ajuta fotbalul şi pentru asta toţi cei implicaţi trebuie să facem eforturi să dovedim cu adevărat, că fair-play-ul trebuie să primeze în orice împrejurare. Îi asigur pe cei din fotbalul judeţean, că Unirea Brânceni îşi va menţine blazonul de echipă fruntaşă atât în clasament, cât mai ales în practicarea unui fotbal civilizat, corect şi disciplinat”.

Leave a Comment

*

code