Politic

ACL Teleorman – 45.000 de semnături pentru Iohannis

Începând de săptămâna trecută, Alianţa Creştin Liberală Teleorman, respectiv PNL şi PDL, a început strângerea de semnături pentru candidatura preşedintelui PNL, Klaus Iohannis, la alegerile prezidenţiale din noiembrie anul acesta. “O acţiune destul de imporantă pentru noi, declara vicepreşedintele PNL, Eugen Pîrvulescu, dar care sigur va fi o reuşită. Mai mult este ca şi un preambul la organizarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Ne vom da astfel seama unde trebuie să acţionăm mai mult şi după o strategie prin care să ne apropiem mai mult de electoratul nostru, de cel al PDL şi, mai ales, şi de cel al nehotărâţilor, dar şi nemulţumiţilor din celelalte partide”. Angajamentul asumat de ACL Teleorman prin preşedintele PNL, Marin Almăjanu, este de 45.000 de semnături pentru ambele partide, respectiv pentru toti cei 50 de primari PNL şi PDL. Practic, câte 1000 de semnături în medie pentru fiecare primar, ceea ce, desigur, am putea spune că este “o nimica toată”, dacă ne gândim că fiecare primar din cei 50 a fost ales cu peste 1000 de voturi în localitatea lui. Sigur, deputatul Almăjanu a mai adăugat că “asta nu înseamnă că ne vom opri fix la 45.000. Vom ajunge undeva aproape de 60.000, cele două partide având un potenţial mult mai mare, acum când sunt unite şi au acelaşi candidat şi acelasi scop, câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Klaus Iohannis”.(Gh.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.